Ankara va lua măsuri mai eficiente împotriva militanților Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) care se adăpostesc în nordul Irakului, existând inclusiv posibilitatea efecturării unor operaţiuni terestre în zonă, a declarat marți ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu.

 

În cadrul interviului pentru postul de televiziune Kanal 24, Cavusoglu a mai afirmat că este inacceptabil faptul că PKK folosește unele orașe din nordul Irakului drept baze. Anterior, în timpul vizitei la Ankara a omologului său francez, Jean Marc Ayrault, care a avut loc luni, ministrul turc de Externe a subliniat că Turcia va desfășura acțiuni mai active de combatere a prezenței organizației teroriste PKK în nordul Irakului, informează site-ul cotidianului Dailysabah. Militanții organizaţiei separatiste Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) au reluat, de mai bine de un an, confruntările cu serviciile de securitate turce, după un armistițiu de doi ani. Organizaţia separatistă PKK, pe care Turcia, Statele Unite şi Uniunea Europeană o consideră grup terorist, este în conflict militar cu serviciile de securitate turce începând din anul 1984, bilanţul confruntărilor fiind de cel puţin 40.000 de morţi.