Benyovszki Tunde Ilona, fostul director adjunct executiv şi actuala şefă a Serviciului Tehnic, Direcţia Patrimoniu Imobiliar, din cadrul Primăriei Oradea este acuzată de ANI de conflict de interese, inspectorii constatând şi o diferenţă nejustificată, de peste 800.000 de lei, între averea dobândită şi veniturile realizate de aceasta.

 

Potrivit unui comunicat de presă transmis, ieri, Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 841.040,21 lei, între averea dobândită și veniturile realizate de către Benyovszki Tunde Ilona, în perioada exercitării funcției publice. De asemenea, Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către Benyovszki, fost director executiv adjunct și actual șef Serviciu Tehnic în cadrul Direcției Patrimoniu Imobiliar, Primăria Oradea (fosta Administrație Imobiliară Oradea), întrucât, în exercitarea funcției de director executiv adjunct, a participat la luarea unor decizii, prin semnarea mai multor documente aferente atribuirii unui Contract de lucrări către SC Abed Nego Com S.R.L., societate care la momentul semnării contractului se afla în relații comerciale cu Rivolto Cons S.R.L., în cadrul căreia soțul persoanei evaluate deține calitatea de asociat, fiind și angajat al societății. “Totodată, au fost identificate indicii privind posibila săvârșire de către Benyovszki Tunde Ilona a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din Codul Penal, întrucât prin semnarea contractului de lucrări și a documentației aferente atribuirii contractului de către persoana evaluată, s-au creat premisele obținerii, în mod indirect, de către SC Rivolto Cons SRL (societate în cadrul căreia soțul persoanei evaluate deține calitatea de asociat, fiind și angajat al societății și încasând venituri de natură salarială), a unor foloase patrimoniale, având în vedere faptul că SC Abed Nego Com SRL, societatea declarată câștigătoare, se afla în relații comerciale cu SC Rivolto Cons SRL, iar în vederea efectuării lucrărilor angajate prin contractul de lucrări, SC Abed Nego Com SRL a achiziționat de la SC Rivolto Cons SRL materiale de construcții în valoare de 89.937,16 lei”, se arată în comunicatul transmis de ANI. Potrivit aceleiaşi surse, persoana evaluată a încălcat, astfel, legislația privind conflictul de interese atât în materie administrativă în raport cu dispozițiile art.70 și art.79, alin. (1), lit. c) și alin. (2)  din Legea nr. 161/2003. “Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de Cercetare a Averilor din cadrul Curții de Apel Oradea, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției. Totodată, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Benyovszki Tunde Ilona a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României. “Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Benyovszki Tunde Ilona a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, se mai arată în comunicatul ANI.