În sala de judecată se va auzi şi musca
Sălile în care se judecă procese penale vor fi dotate, în maximum o lună, cu sisteme computerizate de înregistrare a şedinţelor, a declarat, ieri, ministrul Justiţiei, Rodica Stănoiu, în timpul unei vizite la Tribunalul Bucureşti.
"În această după-amiază (ieri, n.r.), vom avea o întâlnire cu experţi ai Ministerului Telecomunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, pentru a discuta eventuale posibilităţi de îmbunătăţire a acestui sistem, pentru că întotdeauna este loc de mai bine. (...) În funcţie de costuri, dacă le vom putea suporta - şi noi credem că vom putea - în maximum o lună de zile, toate sălile de judecată din ţară vor fi dotate astfel", a spus Stănoiu. Potrivit specialiştilor, prin intermediul microfoanelor, vocile părţilor implicate într-un proces - grefier, avocat, procuror, inculpat, judecător - vor fi înregistrate pe un computer, apoi stocate pe CD-uri. Costul sistemului montat în fiecare sală de judecată valorează 1.013 euro. Acest sistem performant va fi folosit, se pare, în urma constatărilor făcute în cursul săptămânii trecute, când s-a testat "experimentul casetofonul", folosit pentru respectarea articolului 304 din Codul de procedură penală, care impune înregistrarea proceselor penale. Amănunte despre acest experiment şi rezultatele sale, în numărul nostru de mâine.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.