După cum s-a putut observa de către cititorii noştrii, ultimele articole au adus în atenţia publicului interesat, o serie de hotărâri pronunţate de către instanţa supremă, fie în cadrul procedurii recursului în interesul legii, fie în procedura de dezlegare a unor chestiuni de drept.

 

Motivul pentru această atenţie sporită asupra unor astfel de subiecte este unul cât se poate de simplu, hotărârile pronunţate de către instanţa supremă, în cadrul procedurilor recursului în interesul legii şi a dezlegării unor chestiuni de drept, sunt obligatorii pentru instanţele de judecată naţionale, acestea neavând posibilitatea de a refuza aplicarea acestora şi ele reprezintă o formă de interpretare a dispoziţiilor legale uşor de asimilat de către publicul larg, care nu are cunoştinţe de natură juridică. Acestea fiind spuse, în şedinţa publică din data de 12 aprilie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reunită în cadrul completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de către Curtea de Apel Timişoara în dosarul cu numărul 9349/352/2016 şi pe cale de consecinţă a dispus – în interpretarea noțiunii de „autovehicul”, prevăzută de art. 334 alin. 1 din Codul penal şi art. 335 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 6 pct. 6 şi pct. 30 din O.U.G. nr. 195/2002, modificată şi completată prin O.G. nr. 21/26.08.2014, conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. 1 din Codul penal, respectiv, de art. 335 alin. 1 din Codul penal”. Pentru a înţelege efectele juridice ale acestei decizii, în primul rând trebuie să trecem în revistă conţinutul art. 334 aliniatul 1 Cod penal (punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat reprezintă infracţiune) şi în al doilea rând trebuie să ne aplecăm atenţia şi asupra dispoziţiilor articolului 335 aliniatul 1 Cod penal (conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere reprezintă infracţiune). Aşadar, prin decizia din data de 12 aprilie 2017, instanţa supremă a stabilit faptul că nu reprezintă infracţiuni fapta unei persoane care deşi nu posedă permis de conducere, aceasta conduce pe drumurile publice un tractor forestier sau agricol, ori fapta unei persoane care deşi posedă permis de conducere, conduce pe drumurile publice un tractor forestier sau agricol neînmatriculat.