În cadrul Monitorului Oficial al României, Partea I, numărul 127 din  data de 17 februarie 2017, a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale cu numărul 741 din 2016, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în cadrul articolului 22 aliniatul 3 teza a doua din Codul de procedură penală.

 

Prin această decizie, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate invocată cu privire la prevederile articolului 22 aliniatul 3 teza a doua din Codul de procedură penală, care stabilesc faptul că „partea civilă nu poate reveni asupra renunţării şi nu poate introduce acţiune la instanţa civilă pentru aceleaşi pretenţii”. Motivul excepţiei de neconstituţionalitate viza nemulţumirea autorilor privind îngrădirea stabilită de către legiuitor, părţii civile care renunţă la pretenţiile civile formulate în cadrul dosarului penal, invocând existenţa unei discriminări. Conform prevederilor legale evidenţiate anterior, partea civilă care renunţă la judecarea pretenţiilor civile alăturate acţiunii penale, nu poate să formuleze aceleaşi pretenţii în faţa instanţei civile. Curtea Constituţională a reţinut faptul că „exprimarea opțiunii reparării prejudiciilor pe calea acțiunii civile promovate în procesul penal nu exclude, dreptul titularului de a renunța la pretențiile formulate” conform articolului 22 aliniatul 1 Cod procedură penală, care stabilesc faptul că partea civilă poate să renunţe în tot sau în parte la pretenţiile civile formulate până la terminarea dezbaterilor în apel.

Cu toate acestea, ulterior momentului procesual al formulării cererii de renunţare la acțiunea civilă în cadrul procesului penal, conform aliniatului 3 al aceluiași articol 22 din cadrul Codului de procedură penală, persoana vătămată nu poate introduce la instanța civilă o acțiune având ca obiect aceleași pretenții. Această modalitate de reglementare a sancţiunilor aplicabile părţii civile care renunţă la pretenţiile sale, nu reprezintă, în opinia Curţii Constituţionale, decât o manifestare a „principiului securității raporturilor juridice, ce are ca scop evitarea prelungirii stărilor de incertitudine în care se află părțile procesului penal și bunurile din patrimoniul acestora dincolo de limite rezonabile de timp”. De asemenea, instanţa de contencios constituţional a stabilit faptul că prevederile articolului 22 aliniatul 1 din cadrul Codului de procedură penală - „nu sunt de natură a crea discriminare între partea civilă care renunță la pretențiile civile formulate în procesul penal și ceilalți participanți la procesul penal sau alte persoane aflate în situații juridice similare”.