Fostul premier Victor Ponta a fost audiat la DNA Oradea, ieri, în dosarul în care vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Mircea Vasile Govor, fost lider al filialei judeţene a PSD, a fost arestat pentru fapte de corupţie. Se pare că procurorii DNA vor să afle care este implicarea lui Victor Ponta în salvarea deputatului Ovidiu Silaghi.

Victor Ponta a ajuns la sediul DNA Oradea ieri dimineaţă, în jurul orei 9.40, surse judiciare declarând că el este audiat ca martor în dosarul în care preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, este acuzat de fapte de corupție. La intrarea în sediul Serviciului Teritorial Oradea, fostul premier nu a dat nicio declaraţie, precizând doar că, „am venit în vizită la dumneavoastră". După mai bine de o oră, Victor Ponta a părăsit sediul DNA Oradea. „Am fost audiat ca martor într-un dosar aflat pe rolul acestui parchet", a precizat el, la plecare. Întrebat dacă dosarul în care a fost citat este cel al lui Mircea Govor şi dacă a încercat să îl scape de închisoare pe Ovidiu Silaghi, Victor Ponta a declarat: „Nu pot să vă spun în ce dosar am fost audiat, asta pot să vă spună procurorii. Eu nu pot să scap pe nimeni de închisoare". Potrivit unor surse judiciare, declaraţiile date ieri de fostul premier în faţa procurorilor orădeni sunt conform cu probele existente la dosar. Mircea Govor, care este și vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a fost arestat preventiv, în 23 decembrie, în dosarul în care este acuzat de şantaj şi intervenţii la persoane din conducerea ANAF pentru numirea unor persoane propuse de el la Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP). Govor era, din 17 decembrie, în arest la domiciliu, în urma unei decizii luate de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Decizia a fost însă contestată atât de Govor, cât şi de procurorii DNA, ICCJ dispunând ulterior definitiv arestarea preventivă a lui Mircea Govor. Govor este acuzat de procurorii DNA Oradea de folosirea influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (două infracțiuni), șantaj în formă agravată (patru infracțiuni). Politicianul i-ar fi dat o mână de ajutor rivalului său politic, Ovidiu Silaghi (PNL), care era cât pe ce să fie arestat de DNA. El l-a promovat pe liberal să fie candidatul social-democraţilor într-un post de deputat, pentru a primi imunitatea parlamentară. Acesta s-a înscris în PSD în primăvara lui 2014 pentru a candida pe listele social-democraților la alegerile parțiale dintr-un colegiu din Satu Mare.

Scăpat de arest cu ajutorul PSD

Potrivit referatului prezentat de procurorii DNA prin care au cerut arestarea preventivă a lui Mircea Govor, fostul președinte al PSD Satu Mare, a impus pe listele PSD, cu ocazia desfășurării alegerilor parlamentare parțiale din perioada mai-iunie 2014 pentru colegiul 2 Satu Mare, candidatura lui Ovidiu Silaghi (președinte al PNL Satu Mare la acea vreme), scopul urmărit de acesta fiind acela de a îngreuna urmărirea penală într-un dosar penal în care DNA solicitase ridicarea imunității parlamentare/europarlamentare a acestuia. Aspecte relevante cu privire la această situație sunt redate într-o discuție din 19.08.2014, menționată în referatul DNA, în care Govor recunoaște că l-a „salvat" pe Silaghi: „Ai văzut, pe Ovidiu l-am salvat, l-am adus la PSD". „Ungerea" lui Ovidiu Silaghi ca și candidat al PSD la alegerile parțiale a fost făcută în 2014 chiar de Victor Ponta la Negrești-Oaș. „Am început împreună și am avut succes în județul Satu Mare. Puteam să avem decizia de a merge separat, fiecare partid, însă am decis şi mă bucur foarte tare că vom avea un candidat comun, domnul Ovidiu Silaghi va fi susţinut de către toate partidele care au format USL-ul. I-am rugat pe colegii mei de la PSD să înţeleagă că acest sacrificiu pe care îl cer, de a avea candidat comun, care să nu fie de la PSD, se referă la ceva mai important decât un colegiu de deputat, se referă la un mesaj pe care îl dăm întregii ţări, acela că putem fi uniţi, aşa cum am fost în USL tot timpul, mai ales la faptul că în 2016 aici la Satu Mare vom fi din nou uniţi ca să câştigăm. Altfel, prin sistemul de vot cu un singur tur întotdeauna primarul municipiului şi preşedintele CJ vor reveni UDMR-ului", a spus atunci Victor Ponta. Numele lui Victor Ponta mai apare în dosarul lui Mircea Govor și într-un alt context, în legătură cu un caz al primarului PSD al comunei Odoreu, pe care vicepreședintele CJ Satu Mare a încercat să îl constrângă pentru a interveni pe lângă membrii unei comisii de licitație cu privire la o lucrare finanțată din fonduri europene. Procurorii rețin că primarul Dumitru Pop nu a cedat presiunilor repetate la care fusese supus de Mircea Govor, dar și că organizația PSD Odoreu a fost dizolvată de conducerea PSD Satu Mare, din cadrul căreia făceau parte Mircea Govor și Valer Marian. „Ulterior momentului excluderii lui Pop Dumitru din partid, numitul Valer Marian s-a deplasat în comuna Odoreu pentru a-l desemna și instala pe noul președinte al organizației PSD Odoreu - Ardelean Ioan Mircea. Deoarece era nemulțumit de această decizie luată de liderul local al partidului din care făcea parte, martorul Pop Dumitru s-a prezentat în fața președintelui PSD de la acea vreme, numitul Victor Ponta, căruia i-a expus situația în care se afla și i-a prezentat inclusiv documentele și articolele defăimătoare la adresa sa, la care acesta i-a promis că va avea discuții lămuritoare cu Valer Marian, încurajându-l că situația urmează a fi detensionată în cadrul organizației județene Satu Mare. De altfel, Valer Marian a declarat că, ulterior publicării articolelor defăimătoare la adresa lui Pop Dumitru din perioada februarie-aprilie 2011, a fost abordat pentru o discuție de către președintele PSD Victor Ponta, care s-a arătat interesat despre conflictul dintre Govor Mircea și primarul Pop Dumitru. Valer Marian i-a relatat apoi lui Victor Ponta că scandalul a pornit de la o licitație publică, în care cei doi aveau interese divergente, la care Ponta i-a cerut lui Valer Marian să pună capăt acelei situații tensionate", se precizează în referatul procurorilor.

Scandal după alegeri

Nu este pentru prima oară când liderul PSD Satu Mare, membru al Comitetului Executiv al formaţiunii, este în atenţia procurorilor DNA, el fiind implicat într-un scandal legat de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014. Astfel, pe 13 noiembrie 2014, 20 de membri PSD Satu Mare au fost chemaţi la audieri la DNA Oradea în doarul deschis pe numele lui Mircea Govor, după ce o înregistrare în care acesta ţipa la colegii săi de partid şi-i ameninţa pe directorii de şcoli, pe şefii de deconcentrate, dar şi pe preoţii din judeţ, supărat că Victor Ponta, candidatul PSD la preşedinţie, nu a câştigat alegerile în judeţ, la primul tur al scrutinului. Cei 20 de membri PSD au fost duşi la audieri în dosarul în care Mircea Govor este investigat pentru infracţiunea de folosire a influenţei în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite. În mai 2015, când Liviu Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru dosarul Fraudă la Referendum, în primă instanţă, Mircea Govor a vrut să îşi dea demisia din funcţiile deţinute în partid, în semn de „solidaritate". Demisia sa nu a fost acceptată de preşedintele de atunci al PSD, Victor Ponta.