După cum cunosc cititorii noştri, un proces civil presupune o judecată în primă instanţă, urmată de o cale de atac ordinară – apelul, reglementare care era prezentă atât în cadrul legislaţiei procesuale vechi, cât şi în cadrul legislaţiei procesuale noi.

Nu puţine sunt situaţiile în care prin raportare la obiectul litigiului, mai precis valoarea acestuia, părţile dintr-un litigiu au deschisă de către legiuitor şi posibilitatea de a declara o cale de atac extraordinară, vorbim despre recurs ca despre o cale extraordinară de atac în cadrul căreia instanţa de judecată verifică strict legalitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate. Pe lângă calea de atac extraordinară a recursului, Codul de procedură civilă reglementează încă două căi de atac extraordinare, mai precis contestaţia în anulare (articolul 503 – articolul 508 actualul Codul de procedură civilă; articolul 317 – articolul 321 vechiul Cod de procedură civilă) şi revizuirea (articolul 509 – articolul 513 Codul de procedură civilă; aricolul 322 – articolul 339 vechiul Cod de procedură civilă). De remarcat faptul că ipotezele pentru care aceste două căi de atac extraordinare pot să fie exercitate sunt limitativ şi expres stabilite de către legiuitor, mai mult termenele în care ele pot să fie exercitate sunt termene relativ scurte. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sedinţa publică din data de 6 martie 2017, a pronunţat decizia cu numărul 3 din 2017, în cadrul procedurii recursului în interesul legii, prin care a stabilit faptul că „în interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă de la 1865 stabileşte că momentul de la care începe să curgă termenul de revizuire de o lună îl constituie data la care partea a luat cunoştinţă, în orice mod, de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală. Această dată nu poate depăşi intervalul de 3 ani de la data producerii împrejurărilor sus-menţionate”.

O ipoteză reglementată de către legiuitor pentru exercitarea căii de atac a revizuirii este cea în care partea a luat la cunoştinţă despre „hotărârea instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul”, iar în ipoteza în care o astfel de hotărâre lipseşte, se poate totuşi declanşa procedura de revizuire de la momentul la care partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, însă niciodată mai târziu de trei ani de la data producerii acestora (articolul 324 aliniatul 1 punctul 3 Cod procedură civilă).

Instanţa supremă a stabilit prin decizie obligatorie faptul că revizuirea pentru această ipoteză se exercită în termen de o lună. Termen care începe să curgă de la momentul  la care partea a luat la cunoştinţă prin orice fel de modalitate (chiar şi prin publicitate) de împrejurarea că infracţiunea nu mai poate să fie constatată prin hotărâre judecătorească, însă niciodată mai târziu de 3 ani de la producerea împrejurărilor care fac imposibilă constatarea existenţei infracţiunilor printr-o hotărâre judecătorească.