Prin articolul din această săptămână, vom continua să prezentăm cititorilor noştri, reglementarea legislativă existentă în cadrul Codului civil (Legea 287 din 2009), privind raporturile juridice între părinţii divorţaţi şi copiii lor minori.

A doua problemă care face obiectul reglementării în cadrul Codului civil, vizează locuinţa copilului, ori a copiilor după divorţul părinţilor. În toate deciziile pe care instanţa de tutelă le dispune cu privire la copiii minori, ea trebuie să aibe în vedere principiul interesului superior al copilului minor. Astfel, deşi legiuitorul civil a stabilit că în materia locuinţei copilului minor, părinţii pot să stabiliească prin învoiala acestora locuinţa pe viitor, această învoială este obligatorie pentru instanţa de tutelă doar dacă nu încalcă principiul protejării interesului superior al copilului minor (articolul 400 aliniatul 1 Cod civil). Aşadar, instanţa de tutelă la momentul la care va fi investită cu o cerere privind stabilirea domiciliului copilului minor după pronunţarea divorţului, aceasta va avea în vedere o serie de criterii stabilite de către legiuitor. Mai precis, ca şi prim criteriu se va avea în vedere, înţelegerea celor doi părinţi cu privire la domiciliul copilului minor, în lipsa unei astfel de înţelegeri, ori în măsura în care această înţelegere contravine interesului superior al minorului, instanţa de tutelă va stabili domiciliul copilului minor prin raportare la locuinţa anterioară a copilului. Astfel, dacă până la pronunţarea divorţului, copilul minor locuia în mod statornic cu unul dintre părinţi şi dacă este în interesul superior al acestuia, instanţa de tutelă va stabili domiciliul minorului la părintele cu care a locuit în mod statornic (articolul 400 aliniatul 1 Cod civil). Prin excepţie de la aceste reguli, instanţa de tutelă va stabili domiciliul copilului minor la bunici, la alte rude sau persoane, ori la o instituţie de ocrotire în măsura în care interesul superior al copilului minor impune o astfel de soluţie (articolul 400 aliniatul 3 Cod civil). Părintele care este separat de copil, are dreptul de a avea legături personale cu copilul minor (articolul 401 aliniatul 1 Cod civil).

În ipoteza în care părinţii nu se înţeleg cu privire la modalitatea de exercitare a dreptului de a avea legături personale de către părintele despărţit de minor, instanţa de tutelă va stabili prin hotărâre judecătorească exercitarea acestui drept, ascultarea copilului minor fiind obligatorie în această procedură (articolul 401 aliniatul 2 Cod civil). Prin hotărârea judecătorească de pronunţare a divorţului, instanţa de tutelă, va stabili în mod obligatoriu, contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor (articolul 402 Cod civil).