Următoarea serie de articole va fi dedicată Legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, având în vedere faptul că, la data de 13 aprilie 2016, aceasta a fost adoptată de către Camera Deputaţilor ca şi cameră decizională.

Vom avea în vedere forma legii care a fost trimisă spre promulgare către Preşedintele României, această formă apărând publicată pe pagina oficială de internet a Camerei Deputaţilor. Înainte de a ne apleca atenţia asupra elementelor legislative, trebuie subliniat istoricul adoptării acestei legi, care după ce a trecut în primă fază prin procesul democratic al adoptării de către puterea legislativă, a fost trimisă pentru a fi reexaminată şi ca urmare a procesului de reexaminare a fost completată şi modificată. Trebuie amintit faptul că, forma adoptată a Legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, la data de 13 aprilie 2016, trebuie să fie promulgată obligatoriu de către Preşedintele României, acesta nu mai are posibilitatea de a retrimite spre reexaminare actul normativ adoptat. Singura modalitate prin care acest act normativ mai poate să fie cenzurat este prin intermediul sesizării Curţii Constituţionale, aceasta fiind ultima procedură la care societăţile bancare cu siguranţă vor apela. Trecând peste această introducere, vom înainta spre analiza actului normative, evidenţiind cele mai importante elemente ale acestuia. Astfel, prin articolul 1 aliniatul 1 se stabileşte faptul că "prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor”. Elementul important este că actul normativ şi procedura reglementată de către acesta se aplică şi societăţilor care au cumpărat (operaţiunea de cesiune de creanţă) creanţa de la instituţiile bancare şi instituţiile nebancare.

Însă, pentru a putea să se recurgă la procedura dării în plată, clientul/debitorul/persoana executată trebuie obligatoriu să fie consumator, iar noţiunea de consumator este definită de prevederile articolului 2 aliniatul 1 din Legea 193 din 2000 - "prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale”.

Nu vor beneficia de procedura dării în plată societăţile comerciale care au beneficiat de credite bancare în vederea dezvoltării ansamblurilor rezidenţiale şi nici persoanele fizice care au desfăşurat activităţi de accesare credite bancare, în vederea dezvoltării unor ansambluri rezidenţiale (ne referim la activitatea de a construi imobile în vederea vinderii). Un element inedit este că la procedura dării în plată poate să apeleze şi fidejusorul ori coplătitorul persoană fizică din cadrul unui contract de credit - articolul 1 aliniatul 3.