Primul pacient uman căruia medicii i-au implantat un cip cerebral dezvoltat de compania Neuralink pare să se fi recuperat complet şi este capabil să controleze un mouse de calculator cu ajutorul gândurilor sale, a declarat luni seară fondatorul acestui start-up american, Elon Musk.
Magazin
Un documentar despre Roger Federer, regizat de un cineast premiat cu Oscar - 12 zile cu „Domnul Tenis”
Prime Video, serviciul de streaming al grupului Amazon, va difuza un lungmetraj documentar care relatează ultimele 12 zile din cariera lui Roger Federer în calitatea lui de jucător profesionist de tenis, informează revista americană Variety.
- 19 Februarie 2024
- Citeste
Prinţul Harry: „Orice boală uneşte familiile”
Diagnosticul de cancer al regelui Charles al III-lea ar putea să îi apropie mai mult pe membrii familiei regale britanice, a declarat fiul său înstrăinat, prinţul Harry, într-o emisiune matinală de televiziune din Statele Unite, informează Reuters.
- 18 Februarie 2024
- Citeste
Sonda Voyager 1 nu a mai transmis date spre Pământ de 3 luni - Primul mesager pierdut
Voyager 1, una dintre cele mai îndelungate misiuni spaţiale desfăşurate de NASA, se confruntă cu o problemă la sistemul de comunicaţii, iar echipa de control a misiunii se teme că nu va mai putea restabili niciodată legătura cu această sondă, informează Live Science.
- 15 Februarie 2024
- Citeste
O femeie cu o jumătate de inimă - A născut gemeni
O femeie de 36 de ani care s-a născut cu un singur ventricul cardiac a învins riscurile şi a născut gemeni la Spitalul Universitar Gemelli din Roma, transmite miercuri agenţia italiană de presă ANSA.
- 14 Februarie 2024
- Citeste
O familie din Belgia a adoptat o sălbăticiune - Un mistreţ de companie
Un cuplu belgian a adoptat un porc mistreţ de care s-a ataşat atât de mult încât animalul sălbatic a fost primit în casă, transmite luni Reuters.
- 13 Februarie 2024
- Citeste
Biblioteca lui Charles Darwin a fost reasamblată pentru prima dată - O colecție impresionantă
Pentru prima dată de la moartea sa, în 1882, impresionanta bibliotecă a lui Charles Darwin a fost reasamblată pentru a dezvălui multitudinea de cărți, broșuri și jurnale citate și citite de influentul naturalist, scrie CNN.
- 12 Februarie 2024
- Citeste
Cartea Recordurilor Guinnes - Turnul Eiffel din chibrituri
Cartea Recordurilor Guinness l-a anunţat joi pe francezul Richard Plaud că macheta Turnului Eiffel pe care acesta a construit-o din chibrituri, cu o înălţime de 7,2 metri, a stabilit recordul de înălţime după ce încercarea sa a fost respinsă iniţial din cauza tipului de chibrituri folosite, spre consternarea lui Plaud.
- 11 Februarie 2024
- Citeste
Minunile pastilei albastre - Reduce riscul de Alzheimer
Un nou studiu sugerează că medicamentele pentru disfuncție erectilă, precum Viagra, ar putea reduce riscul de Alzheimer la bărbați.
- 09 Februarie 2024
- Citeste
Taylor Swift ameninţă că va da în judecată un student care îi monitorizează călătoriile- Hărţuită pe internet
Un student care monitorizează deplasările avioanelor private ale celebrităţilor a anunţat că avocaţii cântăreţei americane Taylor Swift l-au ameninţat că îl vor da în judecată pentru că a distribuit pe internet informaţii despre cursele aeriene ale vedetei pop, informează BBC.
- 08 Februarie 2024
- Citeste