Prioritate, fondurile europene

Candidatul PSD Bihor pe locul doi la Camera Deputaţilor, Adelina Coste, a declarat că preocuparea sa principală la viitor parlamentar va fi informarea oamenilor din mediul rural privind accesarea fondurilor europene.

„Vreau să mă axez pe o coordonare a oamenilor din mediul rural, pentru că am observat o lipsă de informaţii a acestora referitoare la accesarea fondurilor europene. Nu vreau să merg şi să fac doar act de prezenţă în Parlamentul României, ci vreau să mă simt utilă, atât la nivel naţional, cât şi în judeţ”, a declarat, ieri, Adelina Coste, adăugând că se bazează pe experienţa sa în administraţie, fiind la al treilea mandat de consilier local în Oradea, şi pe experienţa de patru ani în Prefectura Bihor. Adelina Coste a precizat că ar dori să activeze în două comisii: cea de administraţie publică şi de afaceri europene.

„Am observat faptul că oamenii sunt informaţi, de exemplu, despre GAL-uri, sunt trei GAL-uri noi în judeţ şi ar intenţiona să depună proiecte, dar nu ştiau ce măsuri vor fi deschise, ceea ce eu o pun pe seama lipsei de informare. Autorităţile locale ar trebui să-şi înfiinţeze un departament sau cel puţin să solicite firme de consultanţă ca să-i îndrume pentru accesarea de fonduri. Va fi un domeniu în care vreau să mă implic în mod special. Oamenii ştiau de proiectele cu instalarea tinerilor la ţară şi doreau să vină copiii acasă şi să se instaleze la ţară, să le dea terenuri în arendă... Deci aveau nişte noţiuni, dar nu erau aprofundate”, a mai declarat candidata PSD Bihor.

 

Bolojan „fuge de răspundere”

Social-democrata Adelina Coste îl acuză pe primarul Ilie Bolojan că fuge de răspundere atât în ceea ce priveşte situaţia de la Dealul Ciuperca, cât şi problemele de la Electrocentrale.

Consilierul local Adelina Coste, candidată la un mandat de deputat din partea PSD Bihor, a criticat „modul superficial” în care conducerea Primăriei Oradea „tratează chestiuni de interes”, cum ar fi Dealul Ciuperca, care „a cam luat-o la vale”, şi Electrocentrale. Potrivit Adelinei Coste, „se încearcă mușamalizarea celor întâmplate pe Dealul Ciuperca, proiect finanțat și cu bani europeni, proiect cu care administrația Bolojan s-a lăudat încă de la creionarea proiectului”. Coste susţine că „Primăria nu pare deloc senină când e întrebată despre acest subiect, la fel cum nu a fost senină nici în cazul prismelor electorale”. „Grupul PSD din Consiliul Local a cerut lămuriri, iar primarul s-a rezumat la bâbâieli și la a se scuza că arhitectul-șef Adriana Lipoveanu nu e acolo. De parcă doamna Lipoveanu ar mișca ceva fără aprobarea domnului primar”, a declarat Adelina Coste. În ceea ce priveşte Electrocentrale, consilierul PSD a remarcat faptul că primarul a anunţat iminentul faliment al societăţii în condiţiile în care a pledat pentru insolvenţa acesteia.  De asemenea, Adelina Coste susţine că oalele se vor sparge în capul administratorului special Stănel Necula. „Domnul Necula ar trebui să știe că primarul Ilie Bolojan se va debarasa de el imediat ce nu va mai avea nevoie de serviciile sale”, a afirmat consilierul PSD. Potrivit Adelinei Coste, primarul Ilie Bolojan se scuză pentru situaţia creată susţinând că nu a făcut altceva decât să respecte deciziile Consiliului Local Oradea. „Să vii acum, ca primar atotputernic și despre care toată lumea știe că face ceea ce vrea, și să spui că Executivul pe care îl conduci nu a făcut altceva decât să aplice deciziile Consiliului Local, mi se pare o bătaie de joc la adresa cetățenilor, a angajaților de la CET și a membrilor legislativului local”, a mai declarat Adelina Coste.