La douăzeci de ani de la reconstrucţia vetrei monahale de la Voivozi, dăinuire ortodoxă atestată patriarhal printre cele mai vechi ale Transilvaniei, de Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în data de 6 august, părintele stareţ al Mănăstirii Voivozi, Protosinghelul Chesarie, a săvârşit Sfânta Liturghie pe altarul ruinelor Bisericuţei Voievodale din Complexul Monahal de acum şase secole, cinstind astfel istoria acestor binecuvântate locuri, alături de credincioşii, pelerinii, trecătorii aflaţi în acele ceasuri, acolo.

Dragoste şi recunoştinţă faţă de Născătoarea de Dumnezeu

În 15 august, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, mulţimea credincioşilor prezenţi a căutat umbra generoasă a stejarilor şi paltinilor ce înconjoară Paraclisul de vară, locul rugăciunii, după slujbele de priveghere de zi şi de noapte, începute cu o zi mai devreme, dimpreună cu cei veniţi la capătul postului, cu sufletul către Maica Preacurată, arătându-i lacrimile rugătoare, a fi în Biserică şi a simţi puterea Duhului Sfânt care este în Biserică, spre a nu pieri pe cale... În ocolul vremurilor, creştinii au luat-o pe Maica Domnului drept mijlocitoare, rugătoare și ocrotitoare. Potrivit învățăturii Sfintei noastre Biserici, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este folositoare iconomiei mântuirii în trei feluri: întâi, în calitate de mijlocitoare, prin consimțământul ei adresat lui Dumnezeu, pentru ca Fiul Său şi Cuvântul să Se întrupeze dintr-însa; în al doilea rând, prin prezența ei necontenită alături de cruce şi prin supunerea înaintea hotărârii Fiului ei de a Se jertfi; în al treilea rând, deoarece a primit, pentru întreaga lume, trăirea desăvârșită a mântuirii şi fiindcă a mijlocit, cu credință, pe lângă Fiul său, Iisus Hristos. De aceea noi toţi o iubim pe Maica Domnului. Pelerinii bisericilor din satele Văii Bistrei, de la Cuzap, Popeşti şi Bista, a Barcăului, de la Satul Barbă şi Abram, de la Brusturi, Sacalasău şi Derna, de la Aleşd şi Marghita, veniţi spre dealurile Voivozilor adăpostite în toropeala verii de geana codrilor Muntelui Şes, la Sfânta Mănăstire alături de preoţii lor, au reînviat şi în acest an virtuţile pelerinajului monahal, adânca trăire a tradiţiei ortodoxe monahale. Chemarea inimii în semnul credinţei pulsează aici la Mănăstirea Voivozi, imnul de taină al clopotelor frumoasei biserici de piatră ridicată în ultimii ani, cu hramul Naşterea Maicii Domnului, pecetluieşte de-a pururi marginea de hotar a ctitorilor maramureşeni din neamul Drăgoşeştilor: Sas Vodă, Balc şi Baliţă Vodă, cu toţi urmaşii lor, până la noi... Prin darul smereniei cu care a fost împodobită de Dumnezeu, Preacurata Fecioară Maria rămâne şi astăzi pricină de slavă şi de cinste pildă tuturor credincioşilor, în suişul greu al mântuirii.

De la Colţul cu meri din Bihor (Mănăstirea Voivozi) la Colţul cu peri (Mănăstirea Peri) în Maramureşul istoric din dreapta Tisei-Ucraina!

În Dicţionarul Transilvaniei, Banatului şi celorlalte ţinuturi alipite, editat în 1921 de C. Martinovici şi N. Istrati, localitatea Voivozi apare şi cu numele unguresc de Almaszeg (alma=măr, szeg=lot, parcelă). Cercetarea istoriei medievale româneşti ridică încă multe întrebări. Unele legate chiar de interpretarea Actului oficial emis de Patriarhul ortodox Antonie al Constantinopolului, în 13 august 1391, voievozilor maramureşeni Drag şi Baliţă. Emis în limba greacă, este tradus în anul 1494 în limba latină, înlocuindu-se "ţinutul Pistran" cu Almazigy, care era numele de cancelarie al satului Voivozi. Poate fi considerată o greşală, dar mai probabil traducătorii în cunoştinţă toponimică locală au stipulat mai exact identitatea ţinutului Pistram din privilegiul patriarhului Antonie. Este certă existenţa spaţiului de pelerinaj între cele două mănăstiri, încă înainte de a deveni subordonate conform privilegiului patriarhal. Reîntemeierea Mănăstirii Voivozi a însemnat şi refacerea (reluarea) acestor pelerinaje "de la colţul cu meri la colţul cu peri", atât în formă instituţională (Asociaţia Morăriţa), cât şi ocazională, rezultând legături culturale şi spirituale speciale ale Bihorului cu Maramureşul. Simbol al monahismului ortodox în Ţara Bihorului, Mănăstirea Voivozi rămâne alături de sora mai mare, Mănăstirea Peri din Maramureş, tezaur de preţ al istoriei naţionale, odată prin aşezarea lor în mijlocul unor vestigii dacice şi daco-romane existente încă în satele româneşti care le-au înconjurat prin veacurile trecătoare, fiind mărturii şi dovezi incontestabile ale moştenirii ortodoxe, ale contituităţii spaţiului şi identităţii româneşti până astăzi. Apoi, posibilitatea continuării studiilor arheologice începute de reputatul istoric şi arheolog Radu Popa, care vreme de patrusprezece ani cu întreruperi a cercetat cu mult folos aceste ţinuturi, deschizând drumul unor noi cercetări: identificarea vetrei satului Voievozi în Evul Mediu, revalorificarea vestigiilor descoperite în cele trei campanii de cercetare şi acoperite cu pământ pentru protejarea lor, până la identificarea soluţiilor potrivite. Cu iertare părinte protopop al Marghitei, cu rugămintea să luaţi aminte: cuvântul de învăţătură rostit a fost înălţător, dar a nu aminti în câteva cuvinte poate chiar de introducere istoricul voievodal şi legăturile Mănăstirii Voivozi în circuitul de mărturii ale istoriei şi civilizaţiei medievale bihorene, naţionale şi europene, este o greşală. Cei peste cinci sute de pelerini prezenţi aici de Sântămăria Mare îl ascultau cu ani în urmă pe vrednicul de amintire protopop de atunci, preotul Gheorghe Ciobai al Marghitei, fremătând emoţia erudiţiei în percepţia, cunoaşterea şi prezentarea Mănăstirii Voivozi...

Protosinghelul Chesarie, singurul vieţuitor al Mănăstirii Voivozi

Cei prezenţi au fost invitaţi de către Protosinghelul Chesarie, singurul vieţuitor al Mănăstirii Voivozi, şi la slujba de hram din 8 septembrie, când este aşteptat şi Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, mulţumit de prezenţa numeroasă a credincioşilor pelerini prezenţi la Sfânta Liturghie. A oferit tuturor, prin râvna binefăcătorilor care ajută mănăstirea atunci când este nevoie, sarmale şi suc rece. Agapa, căldura mare şi începerea serbărilor popăscanilor la atestarea documentară a satului lor (cicisuteoptzeci de ani!) iuţeau pasul, purtând împlinirea sufletească şi învăţătura de folos a răspunsului Sfântului Isaac Sirianul la întrebarea smereniei: "Smerenia este haina dumnezeirii, pentru că cu aceasta S-a îmbrăcat Dumnezeu, când a binevoit a veni în lume şi S-a îmbrăcat în firea noastră cea smerită".

Tiberiu MORARU