Toate drumurile Sfântului Munte Athos, indicate sau nu în cvasi-necunoscuta limbă greacă, străbâtând de la un capat la altul istmul, ca niște trasoare albe, de la nord la sud, de la est spre vest, o țesătură de liane divine în stare să cuprindă tot ținutul sfânt ca pe un colet încărcat cu duh sfânt, precum un alt fel de heliu ușor, înmiresmat de credința de zi și noapte de aici, aceste căi bătute de picioare de pelerini vreme de peste o mie de ani, sunt parcă în stare să ridice toată stâncăria spre tăriile văzduhului, pentru simplul motiv că toate drumurile duc, nu la Roma, ca în vestitul adagiu latin, ci la ușile modeste, dar deschise și primitoare ale mânăstirilor și schiturilor.

La ce e bun drumul, dacă acesta nu duce la biserică?

Este o replică memorabilă din filmul Pocăința, turnat în anul 1984, în Georgia, de către regizorul Tenghiz Abuladze, o replică temerară, care nu se putea rosti decât cu puțin timp înainte de perestroika și glasnosti-ul lui Gorbaciov. În aceeași legendară Georgie, a trăit și unul dintre marii sfinți ai acestei lumi,  cuviosul Gavriil Georgianul, cel nebun întru Hristos. Se știe că Biserica Georgiei este una din cele mai vechi Biserici creștine. Conform tradiției, ea își are originile în propovăduirea Sfântului Apostol Andrei din primul secol după Hristos. Istoricește, adoptarea creștinismului de către regatul Georgiei (sau Iviriei) s-a făcut în timpul și prin propovăduirea Sfintei Nina din Cappadocia, la începutul secolului al IV-lea. Biserica georgiană se supunea la începuturile sale   jurisdicției Patriarhiei Antiohiei, care îi acordă autocefalia în anul 466. Deși a avut mult de suferit în timpul invaziilor tătare din secolele al XIII-lea și al XV-lea, Biserica autocefală a Georgiei a supraviețuit până în anul 1811, când a fost obligată de către puterea țaristă să treacă sub administrarea Sinodului Bisericii Rusiei. După abdicarea țarului Nicolae al II-lea, după revoluția bolșevică din  1917, ierarhii georgieni au restabilit autocefalia Bisericii lor, care a fost în cele din urmă recunoscută de Constantinopol și de Biserica Ortodoxă Rusă.
Cuviosul Gavriil Urgebadze (1929-1995), pe numele lui de prunc alintat de Vasiko, a aflat despre Hristos încă din tinerețe, construindu-și, în plin regim sovietic, o chilie de pământ în grădina părinților săi, unde se străduia să trăiască  în chipul cel mai ascetic. Crescând, a transformat chilia într-o bisericuță pe care, în nenumărate rânduri, autoritățile comuniste s-au străduit să o dărâme, iar pe tânărul credincios să-l declare de-a dreptul nebun. Vasiko a devenit monah, cu numele Gavriil, apoi ieromonah la Mănăstirea Betania. Dar adevărata și sfânta nebunie, cea întru Hristos, a avut loc cu ocazia marii sărbători de 1 Mai 1965. Pe clădirea Comitetului Central din Tbilisi, capitala Georgiei, în marea piață a orașului, erau atârnate la loc de cinste portretele lui Marx, Engels și Lenin, iar de la tribună înaltele oficialități ateisto-comuniste ale vremii țineau discursuri. Dintr-odată, ca prin minune, giganticul portret al lui Lenin din spatele tribunei a început să ardă, apoi au luat foc și celelalte tablouri. Mulțimea din piață a amuțit. La o fereastră de la etajul al doilea al clădirii Comitetului Central, după ce dăduse foc portretelor, părintele Gavriil începuse să strige și să propovăduiască adevărul în fața poporului din piață împotriva nebuniei ateiste  sovietice: Domnul zice: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine! Să nu-ţi faci chip cioplit… Să nu te închini lor, nici să le slujeşti!” (Ieșire 20, 3-5).
S-a creat o vânzoleală de nedescris, autoritățile au chemat pompierii, aceștia l-au dat jos pe călugăr, iar mulțimea înfuriată și îndoctrinată a rupt gardurile de siguranță și s-a năpustit asupra lui. Când pompierii l-au scos din mâinile  cetățenilor sovietici, părintele Gavriil avea 18 fracturi, din care una craniană, iar fața îi era de nerecunoscut. O lună de zile a zăcut aproape inconșient, apoi a fost transferat la un spital de boli mintale, lucru care, probabil, l-a salvat de la pedeapsa cu moartea. Monahul Gavriil nu a vorbit nimănui despre asta, ulterior. Se poate să fi scăpat după mai mulți ani, odată cu amnistiile anti-staliniste ale lui Nichita Hrușciov, dar a ajuns să cerșească la ușile biserilor, pentru că nimeni, nici preoții nu-l mai primeau, iar în satul lui, vecinii asmuțeau câinii după el, fiind miluit numai de către cei care nu îl cunoșteau deloc. Abia după 1989 s-a putut retrage la Mănăstirea Samtavro de lângă Mtshketa, unde a adunat o obște de maici. Părintele georgian a fost împodobit cu harisma înainte-vederii. A adormit în ziua de 2 noiembrie a anului 1995. După îngropare, la mormântul său au avut loc foarte multe minuni, mai ales vindecări. Dintr-un film documentar despre el rezultă că un georgian bolnav de cancer la ficat s-a vindecat miraculos la mormântul său, iar medicilor nu le-a venit să creadă ochilor când i-au văzut noile analize de laborator. Călugărul a fost canonizat de Sinodul Bisericii Georgiei cu doar trei ani înainte de venirea noastră la Sfântul Munte, în anul 2012.
Am făcut această necesară digresiune, pentru că mereu, mereu, sunt canonizați  călugări pentru viața lor plină de sfințenie, pe care noi trebuie să o avem drept model, mai ales în zilele noastre de derută și rătăcire și pentru că, în ciuda aparentei sale izolări, Sfântul Munte face obiectul unor înalte vizite ale puternicilor lumii acesteia, întărind parcă afirmația celebră a scriitorului francez André Malraux: Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc, extrasă dintr-un dialog cu Max Torres, publicată în Hôtes de passages,1975, cap.3.

Poeta Ana Blandiana, atât de dragă nouă, bihorenilor, într-un discurs rostit cu prilejul acordării titlului de Doctor Honoris Causa de către Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în luna martie 2016, s-a referit la această afirmație a scriitorului, întrebându-se dacă nu cumva romancierul s-a gândit la religia islamică și la expansionismul său actual și virulent în întreaga lume, inclusiv Europa: "André Malraux vorbește despre secolul 21 care „va fi religios sau nu va fi deloc”. Se va fi gândit Malraux la religia islamică? Pentru că, dacă da, este vorba de o adevărată premoniție a delirantelor războaie programate pentru răzbunarea cruciadelor și-a credinței fanatice într-un Dumnezeu căruia i se aduc jertfă crime și sinucideri. În orice caz terorismul, având ca fundal sau ca pretext religia, a devenit principala problemă a secolului 21. Sau cel puțin așa li se pare politicienilor care conduc această lume", a spus scriitoarea.

Ana Blandiana a făcut o paralelă de-a dreptul îngrjorătoare între Imperiul Roman înainte de destrămare și despre criza politică și demografică din Europa, afirmând că, dacă va continua tot așa, Uniunea Europeană va avea soarta asemănătoare cu cea a Imperiului Otoman. Ea a mai dat exemplul Imperiului  Roman înainte de destrămare și a prevenit auditoriul despre criza politică și demografică din Europa: "Această epocă seamănă izbitor cu cea de dinaintea căderii Imperiului Roman. Atunci, Roma nu avea mai mult de 60.000 de romani la o populație de un milion de locuitori. Ceilalți erau veniți din alte regiuni ale globului. Nu mă refer aici la popoarele migratoare, ci la procesul rezultat din cuceririle masive ale Romei, devenită victima propriilor victorii. Astăzi, 50% din populația Londrei este engleză, iar în suburbiile Parisului sau ale Rotterdamului trebuie să îți repeți unde ești, pentru că nu îți dai seama dacă ești în Europa. […] Trebuie să înțelegem ce a fost pentru a ști ce va fi”, a spus Ana Blandiana.

În plus, la Cluj-Napoca, Ana Blandiana a militat deschis pentru identitatea  națională: "Laborioasa construcție a secolului 19, care a dat coeziune și sens statelor naționale, a fost introdusă în baia de acizi a demitizării și deconstrucției, pentru a se putea înălța pe terenul pustiit un alt edificiu, dictatura mondială a proletariatului, ieri, sau satul planetar, azi... Satanizarea noțiunii de națiune, naționalitate, naționalism de către internaționalismul proletar sau de către political correctness, chiar dacă are scopuri diferite, se manifestă cu aceeași violență și are aceleași victime: tradiția, mândria moștenirii din bătrâni și solidaritatea cu cei din neamul tău, neamul însemnând în același timp popor, dar și familie", a mai spus Ana Blandiana.
Va urma