Este binecunoscut diferendul dintre investitorii suedezi Ioan și Viorel Micula, pe de o parte și Statul român, pe de alta, de aceea nu are rost să repetăm acum întreaga istorie! În plus, cotidianul nostru a publicat, nu demult, două materiale în care specialiști în domeniu - am numit aici juriștii - și-au expus pe larg părerile pe marginea cazului.

Rezumând, situația la zi este următoarea: la 30 martie 2015, Comisia Europeană a emis Decizia nr. 2112 împotriva României prin care a stabilit că plata despăgubirilor în baza Hotărârii arbitrale pronunțate de către Centrul Internațional de Soluționare a Disputelor privind Investițiile de la Washington (ICSID) în cauza Micula și alții v. România constituie ajutor de stat ilegal și, în consecință, a dispus recuperarea de către România a sumelor respective de la reclamanți. Prin hotărârea arbitrală din 11 decembrie 2013, tribunalul ICSID a stabilit că Romania se face vinovată de încălcarea prevederilor Acordului privind protejarea și promovarea investițiilor încheiat între România și Suedia (Tratatul Bilateral) și în vigoare din 1 aprilie 2003, fiind obligată la plata unor despăgubiri către reclamanți. Mai trebuie spus că statul român a achitat aproximativ 5% din suma datorată, iar diferența a pus-o într-un cont propriu la care beneficiarii nu au primit acces și care la scurt timp a fost retrasă. În consecință, statul român nu și-a îndeplinit obligația de plată impusă prin hotărârea arbitrală.

În prezent, disputa juridică dintre părți constă în ce măsură statul român este obligat să achite despăgubirile impuse prin hotărârea arbitrală, iar sumele recuperate de către beneficiari trebuie restituite statului, ca urmare a Deciziei CE. Amintesc, totodată, că publicam, anul trecut, un amplu și documentat articol, apărut pe site-ul http://globalarbitrationreview.com/news/article/33796/does-compensation-treaty-breach-qualify-state-aid, în care Christer Söderlund, avocat senior la firma Vinge din Stockholm, susține justețea deciziei Curții de arbitraj din capitala americană în procesul dintre frații Ioan și Viorel Micula și Statul român. Totodată, reputatul avocat suedez demonstrează că decizia Comisiei Europene de a califica o hotărâre arbitrală în domeniul dreptului investițiilor împotriva României drept încălcare a dreptului UE privind ajutorul de stat este una greșită. Ciudat este că nici măcar după legislația europeană despăgubirile pe care România le datorează fraților Micula nu se încadrează la ajutor de stat! După cum precizau juriștii chestionați, conform art. 107, alineatul 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), pentru a putea califica un act sau o măsură a statului ca fiind un ajutor de stat trebuie ca aceasta să îndeplinească o serie de condiții cumulative: să fie acordat în mod voluntar din resursele proprii ale statului (criteriul imputabilității), să confere un avantaj economic selectiv (criteriul selectivității), să distorsioneze sau să amenințe să distorsioneze concurența și să aibă un impact asupra comerțului între statele membre. Este suficient ca cel puțin una din aceste condiții să nu se îndeplinească ca măsura să nu mai poată fi calificată drept ajutor de stat. Mergând mai departe, pentru ca un ajutor de stat să fie calificat ilegal sau incompatibil în vederea recuperării sumelor acordate astfel, trebuie analizate efectele acelei măsuri din perspectiva criteriilor enunțate anterior.

O lege strâmbă şi efectele ei

Că legea este strâmbă o dovedește și menținerea, pentru douăzeci de ani, a obligațiior derivate din statutul de investitori într-o zonă defavorizată, deși facilitățile oferite au fost retrase după numai doi ani! Ce să înțelegem? Că statul a ademenit niște investitori de bună credință, iar după ce aceștia au fost prinși ca într-o capcană, prin aceea că au dezvoltat afaceri de sute de milioane de euro, afaceri pe care nu le pot abandona sau anula cu una cu două, mai ales că unele fonduri au fost obținute prin împrumuturi de la bănci, acum sunt tratați precum niște captivi? A inventat statul român conceptul de investitori-captivi? Cum altfel să ne explicăm să anulezi cuiva drepturile ce-i revin dintr-un tratat și să-i lași obligațiile? Statul român a fost sancționat de Tribunalul arbitral, în procesul cu frații Micula, tocmai pentru că nu a fost predictibil, pentru că azi spune una și mâine face alta în domeniul legislativ. Prin urmare, culpa Statului român în raport cu frații Micula nu ține de retragerea propriu-zisă a anumitor facilități, ci de nerespectarea proiecțiilor prezentate inițial acestor investitori, proiecții întreținute și pe parcursul derulării investițiilor celor doi, fără o justă și timpurie avertizare asupra încetării cadrului legislativ oferit la începutul investițiilor în cauză.

Analiza tuturor acestor aspecte în cuprinsul Deciziei se face de către Comisie într-un mod superficial, incomplet și chiar confuz, începând cu analiza incompatibilității programului de facilități, pentru ca ulterior aceasta să devină irelevantă pentru declararea incompatibilității actului de a plăti despăgubirile stabilite de hotărârea arbitrală. În plus, trebuie spus că revocarea programului de facilități s-a făcut fără niciun temei concret, fără niciun studiu de impact, dovadă stând faptul că, deși măsura a fost luată la începutul anului 2005, zona de sud-est a Bihorului rămâne una săracă, mai puțin dezvoltată din punct de vedere economic, deci, defavorizată, chiar și în ziua de azi! Iar asta se poate vedea cu ochiul liber!

Desigur, luările de poziție ale juriștilor care au discutat pe marginea cazului sunt clar favorabile fraților Micula, în plus, acestea "păcătuind", inerent, prin lungimea argumentației. De aici și până la "concluzia" unora că articolele apărute în "Crișana", în 2015 sau zilele trecute, nu sunt decât episoade din războiul personal al fraților Micula cu Statul român nu mai e decât un pas! Iar în cazul "războaielor personale", pe unii nu-i interesează subiectul, asta pentru că, la fel ca statul, nu văd dincolo de vârful nasului, nu văd că dincolo de eforturile celor doi mari investitori menționați sunt mii de locuri de muncă, sunt zeci, sute de branduri românești, toate amenințate cu dispariția de miopia unor guverne care caută doar soluții de pe-o zi pe alta, de azi pe mâine, care fac din soluțiile de moment politică de stat! Mai sunt unii care se poziționează ferm de partea statului în disputa acestuia cu... niște "particulari", pentru simplul motiv că, bugetari fiind, cred că interesele statului sunt și ale lor! De fapt, este un pic altfel: într-un stat civilizat, satisfacerea intereselor cetățenilor este cea care dictează politicile statale ori comunitare! Dar, poate este prea mult sau prea repede să cerem unora o distanțare de retorica totalitarismului comunist, care proclama preeminența interesului general în raport cu cele ale indivizilor! Ei bine, rândurile de față se adresează nu atât celor care nu pot sau nu vor să vadă de partea cui este dreptatea - deși strămoșii cereau să se facă dreptate, de-ar fi să piară lumea (Fiat iustitia, et pereat mundus), cât, mai ales, acelora care nu pricep cine apără, în acest caz, suma intereselor individuale a zeci de mii de cetățeni români!    

Cui foloseşte situaţia de faţă?!

Consider că, la baza unui astfel de demers ce se vrea lămuritor, trebuie să stea vechea întrebare latină menită să despice firul în patru, să facă lumină: cui prodest (cui folosește)? Prin urmare, să identificăm corect factorii implicați - direct ori indirect - și să concluzionăm cărora le folosește situația de față!

Din capul locului voi spune că investitorilor, ale căror drepturi sunt acum, ca și în trecut, călcate în picioare de statul român, actuala stare de lucruri le aduce doar un efort logistic în plus, dar că, în cele din urmă, având evidența de partea lor, vor ieși învingători din disputa juridică pe care o au cu statul. De ce? E simplu: dacă investitorii nu vor reuși să obțină banii în România, vor executa România pe teritoriul unuia din cele 150 de state care, într-o majoritate covârșitoare, sunt în afara granițelor Uniunii Europene. Or, plata făcută investitorilor de către un stat extra-comunitar nu poate constitui un ajutor de stat deoarece statului respectiv nu îi sunt opozabile reglementările europene referitoare la ajutoarele de stat. Iată, deci, că mai devreme sau mai târziu, frații Ioan și Viorel Micula își vor recupera banii ce reprezintă despăgubirile pe care statul român trebuie să le achite pentru încălcarea unor tratate internaționale. 

Desigur, celălalt actor implicat direct în acest caz este statul român. Fără să facă o proiecție a efectelor pe termen mediu și lung a acțiunilor sale, guvernul României s-a agățat de invocata Decizie a Comisiei Europene ca înecatul de pai! Ce câștigă statul român din eludarea hotărârii arbitrale a ICSID? Poate, doar timp! Cu ce preț, însă? După cum subliniau toți specialiștii chestionați pe acest subiect, frații Micula vor intra, în cele din urmă, în drepturile stabilite de hotărârea arbitrală, numai că, pe cât va fi mai îndepărtat acest moment, pe-atât vor fi mai mari penalitățile și dobânzile ce se vor adăuga la suma inițială de plată! Nici nu vreau să mă gândesc cine va plăti toate oalele sparte! Cu siguranță că penalitățile vor fi suportate tot din buzunarul contribuabilului, fără ca funcționarii statului, care au luat deciziile greșite, să răspundă în vreun fel! Deci, "paiul" european va costa scump statul român!

Dar prețul fizic, evident, pecuniar, nu va fi singurul plătit de stat; sunt consecințe mult mai grave, mai puțin vizibile, deocamdată, de care guvernanții noștri trebuie să țină seama: imaginea încă o dată șifonată a autorităților statului român; scăderea încrederii și, implicit, a intenției de a investi la noi a oamenilor de afaceri străini și chiar autohtoni; problemele sociale create de pierderea câtorva mii de locuri de muncă - pentru că scenariul e plauzibil, în condițiile în care statul are acest comportament discreționar față de grupul de firme al fraților Micula! - aflate, majoritatea, într-o zonă care, din cauza lipsei de interes a autorităților, tot defavorizată rămâne; pierderile financiare pe care statul le-ar înregistra odată cu dispariția unor agenți economici plătitori de impozite și taxe și creatori de branduri românești. Cine va deconta toate acestea, domnilor politicieni?

După cum spuneam, la o primă și superficială vedere, aceștia ar fi singurii factori implicați în cazul de față: frații Micula, firmele lor și statul român. Numai că, la o analiză mai atentă, observăm că, de fapt, din cauza direcționării consecințelor, implicate sunt câteva zeci de mii de oameni și numeroși agenți economici! Că investitorii Ioan și Viorel Micula vor intra, la un moment dat, în posesia despăgubirilor la care au dreptul, că statul va plăti, în cele din urmă, aceste despăgubiri, cu tot cu penalități, este de domeniul evidenței! La fel de clar este, însă, și că tot acest litigiu va avea consecințe dezastruoase pentru județul nostru, în general și pentru zeci de mii de bihoreni și nu numai, în special! Au făcut autoritățile locale și județene o prognoză a economiei acestei părți de județ fără firmele fraților Micula, un scenariu social cu câteva mii de șomeri în plus? Au calculat autoritățile care sunt pierderile economice pe orizontală, câți furnizori vor avea de suferit dacă ar dispărea grupul de firme al lui Ioan și Viorel Micula? Domnii politicieni, care s-au coagulat într-un efort de a sări, pe bună dreptate, la gâtul guvernanților din cauza dezastrului de pe DN 76, ce fac acum? Nu credeți, domnilor, că viitorul a zeci de mii de bihoreni - fiecare angajat al fraților Micula având în spate o familie! - ar trebui să vă intereseze mai mult? Cum vă poziționați în această dispută dintre un stat discreționar și iresponsabil, pe de o parte și un grup de investitori și firme din Bihor, care dau o pâine câtorva mii de oameni și plătesc cinstit impozite și taxe, pe de altă parte? Nu este soarta bihorenilor o cauză care să vă unească, să vă scoată din birouri, așa cum, repet, corect ați făcut-o pentru DN 76?

În concluzie, cui folosește?

Fraților Ioan și Viorel Micula? Nu, dar nu pot proceda altfel, deoarece relațiile de afaceri cu alți investitori și, mai ales, cu băncile creditoare, îi obligă la continuarea demersurilor, cei doi trebuind să dovedească o gestionare judicioasă a creditelor primite! Statului român? Nici pe departe! Am arătat deja ce deficit de imagine, de încredere și, nu în ultimul rând, financiar (plata unor penalități; scăderea încasărilor de impozite și taxe de la investitorii afectați direct și indirect, pe orizontală, în paralel cu achitarea a mii de ajutoare de șomaj și sociale) va avea statul. Bihorenilor, poate? Românilor, în general? Mai ales lor, nu! Asta pentru că, în eventualitatea reducerii activității grupului de firme controlat de Ioan și Viorel Micula, mii dintre ei vor rămâne pe drumuri, la mila unui stat care și așa nu poate oferi o protecție socială la standarde europene! Cine va răspunde pentru înșelarea așteptărilor legitime ale celor care își vor pierde locurile de muncă, în urma abuzului pe care statul este pe cale să-l facă? Angajații grupului de firme al fraților Ioan și Viorel Micula, știind că au locuri de muncă stabile și decente, au contractat împrumuturi de la bănci, au ipoteci pe locuințe, copiii acestora sunt elevi sau studenți! Ce le va rămâne de făcut acestor oameni? Fie să ia calea străinătății, pentru a-și căuta norocul departe de casă, fie să iasă în stradă, așa cum și alte zeci de mii de români au făcut-o în ultima vreme, atunci când au constatat că revolta civică este singura soluție într-o țară unde nepăsarea politicienilor nu poate fi străpunsă decât de furia străzii!

În plus, când spun "bihoreni", nu mă gândesc numai la angajații fraților Micula și la familiile lor, ci și la ceilalți, mai ales la bugetarii care beneficiază de pe urma populației active din sectorul privat. Atunci când crește numărul celor care nu dispun de venituri salariale sigure, crește și rata abandonului școlar ori numărul celor care nu-și mai permit servicii medicale! Ce să mai vorbim despre plata integrală și la timp a taxelor și impozitelor locale sau a ratelor către bănci? De ce sunt mici salariile și pensiile? E simplu: pentru că numai generând valoare adăugată un stat devine prosper! Or, pentru ca valoarea adăugată din produsele românești să fie cât mai mare, statul trebuie să ofere facilități mediului de afaceri, nu să-l submineze prin orice mijloace! Statul are mult mai mult de câștigat atunci când impozitează produse cu o valoare adăugată mare, nu atunci când se raportează la agenți economici care folosesc materii prime ori subansamble din import. Și aici, paradoxal, sunt de acord și cei care pot influența lucrurile în direcția bună, politicienii! Îl vedeam, deunăzi, pe fostul ministru Liviu Pop vorbind despre legătura dintre numărul locurilor de muncă și valoarea punctului de pensie, acesta arătând că nu putem spera la creșterea pensiilor atâta timp cât există un raport necorespunzător între numărul persoanelor active care au un loc de muncă și cel al pensionarilor. Și atunci, de ce statul român acționează împotriva unor investitori cinstiți, care, prin miile de locuri de muncă oferite, prin valoarea adăugată generată și prin impozitele achitate, consolidează bugetul, acel "sac" din care sunt plătite salariile medicilor, profesorilor, polițiștilor, cadrelor militare, pompierilor sau funcționarilor?

Să beneficieze aleșii noștri, mai cu seamă cei din județ, de pe urma nedreptății făcute de stat fraților Micula? Nu știu ce să zic! Când mă gândesc că există riscul creșterii numărului de șomeri, deci, de nemulțumiți care se vor îndrepta spre politicieni ca să le ofere soluții, iar alegerile bat la ușă, parcă nu-i văd bine nici pe diriguitori!

Cine va profita de această situaţie?

Și-atunci, totuși, cui folosește? Să procedăm la identificarea mobilului "crimei" pentru a ne apropia de beneficiari! Pentru asta, e suficient un simplu exercițiu de imaginație: reducerea activității firmelor fraților Micula - posibilă, în contextul abuzului pe care statul îl face în acest caz, ar elibera o cotă de piață, nu-i așa? Cine ar umple acea cotă de piață? Poate niște multinaționale din domeniu? Poate imensa producție nefiscalizată, "neagră", a cărei eradicare nu se numără printre reușitele guvernanților? Cu siguranță, de o astfel de situație vor profita firmele străine, îndeosebi cele din țări vecine - Ungaria, Polonia etc. - acolo unde statul promovează politici de încurajare a investițiilor și exporturilor. Și nu numai agenții economici străini vor avea de câștigat, ci și cetățenii altor state, care își vor vedea consolidate locurile de muncă în dauna lucrătorului român, lăsat pe drumuri de măsurile eronate ale propriilor aleși! Ei bine, ce avem noi aici? Pe de o parte, firmele străine gata să se extindă în dauna investitorilor și a brandurilor românești, secondate de evazioniștii autohtoni și, pe de altă parte, Comisia Europeană și guvernul de la București, niște opozanți hotărâți ai dreptății clamate de frații Micula și recunoscute de tribunalele internaționale! Cum pe europeni îi simțim cât de "imparțiali" sunt când vine vorba de ai lor, de interesele proprii, iar despre cinstea politicienilor de Dâmbovița s-a dus buhul, ne mai întrebăm o dată: ce avem noi aici?

Sperăm că am mai tras un semnal de alarmă, că nu va fi prea târziu pentru investițiile din zonă și, mai ales, pentru existența a mii de locuri de muncă și pentru viitorul altor zeci de mii de oameni, soții, copii sau părinți ai angajaților firmelor lui Ioan și Viorel Micula! Sperăm că politicienii, în primul rând ai noștri, cei bihoreni, au înțeles că au o cauză pentru care merită să se lupte, pentru că, de fapt, sunt aleși pentru a reprezenta și apăra interesele noastre, ale celor mulți! Sperăm că organele statului realizează că scăderea încasărilor, combinată cu creșterea numărului asistaților social, nu este o situație de dorit! Sperăm că guvernanții noștri se vor pune în slujba dreptății și a cetățenilor, așa cum, în vremuri de criză, alte state au făcut-o! Ajunge să ne amintim de sprijinul masiv acordat de administrația de la Washington băncilor americane sau de poziția pe care autoritățile germane o au față de producătorii de automobile, chiar dacă aceștia au acum probleme cu legea, pentru a înțelege care este relația normală dintre un stat responsabil și investitorii care generează venituri la buget și locuri de muncă, în fond, stabilitate socială! Din păcate, la noi este invers: statul funcționează după logica unui dijmuitor, precum cei din Evul Mediu sau de pe vremea fanarioților, limitându-se la a supraveghea mediul de afaceri pentru a intensifica impozitarea, uneori până la sufocarea acestuia! O astfel de viziune simplistă, arhaică și brutală despre relația statului cu investitorii poate genera disfuncționalități majore, de care vor profita alte state, implicit, cetățenii acestora! O astfel de politică nu face decât să alunge investitorii, să desființeze locurile de muncă, iar în contextul global actual, când competiția internațională se concentrează tocmai pe atragerea de investiții și pe detensionarea problemelor sociale legate de sărăcie, crearea unui mediu ostil dezvoltării afacerilor poate fi catalogată ca subminare a economiei naționale. Că statul român a "jucat" împotriva propriilor interese ne-o arată și distrugerea sectorului de stat al economiei naționale: fabricile și uzinele românești au fost, rând pe rând, fie închise, fie vândute pe nimic, fără o minimă protejare a salariaților de acolo, aceștia fiind nevoiți, majoritatea, să emigreze în Vest pentru că România nu le oferea alternativă.

De ce a procedat statul nostru așa?

Pentru că statul în sine este o abstracțiune, de fapt fiind vorba despre niște indivizi, despre cei care ocupă funcțiile în stat, iar la acest capitol, noi, românii, am fost "ghinioniști", guvernanților noștri - cei care au facut să dispară mii de unități economice și milioane de locuri de muncă - "răsărindu-le", în schimb, peste noapte, averi colosale! Ei bine, deși sectorul de stat aproape că a dispărut - și asta nu printr-o privatizare sănătoasă, ca pe la vecini, ci prin distrugere, coșmarul continuă: acest "cel mai prost manager", cum recunosc chiar și unii politicieni că este statul, se bagă cu bocancii și în sectorul privat! Desigur, aici nu poate dispune, așa, pur și simplu, închiderea unor capacități de producție, pentru a lăsa cale liberă - în schimbul unor comisioane încasate de unii! - importurilor, dar poate cauza aceleași efecte printr-un sistem de taxe și impozite sufocant! Și, dacă, în pofida acestui "tratament", "pacientul" mai mișcă, i se poate da lovitura de grație prin măsuri abuzive, discriminatorii precum cele aplicate în cazul Micula! Dacă, pe de o parte, "organele" se dau de ceasul morții să pună bețe-n roate unor investitori care lucrează curat, la suprafață, care respectă legile și pe angajații proprii, pe de altă parte, reprezentanții statului nu dovedesc aceeași fermitate când vine vorba de stârpirea economiei "negre". De câte unități de producție care lucrează "la negru" ați auzit că ar fi fost închise de autorități în ultima vreme? De câți evazioniști care au înfundat pușcăriile ați auzit? Aceea este lupta pe care trebuie să o poarte statul nostru dacă vrea să consolideze economia românească și, implicit, să creeze bunăstare generală și individuală!

Ce va obţine statul? Un mare minus...

Concret: după ce Ioan și Viorel Micula, bizuindu-se pe legile în vigoare și pe tratatele internaționale semnate de România, au investit sute de milioane de euro - multe obținute prin împrumuturi bancare - într-o zonă defavorizată, după ce au creat mii de locuri de muncă, o infrastructură proprie (centrale termice, electrice, stații de epurare, o rețea națională de distribuție) și zeci de branduri și produse originale, românești, după ce au scos din sărăcie și stagnare, prin investițiile lor, una dintre regiunile țării ce riscau să devină noi "Văi ale Jiului", după ce, în alte cuvinte, au stabilizat populația unui colț de țară, oferindu-le aici, acasă, condiții de muncă și de viață decente, ei bine, după toate astea, statul a considerat necesar să-și facă simțită atotputernicia, destabilizând totul.

Cum a făcut-o? Nimic mai... simplu (noi am zice: nimic mai prostesc, nimic mai cinic)! A schimbat regulile jocului din mers: în 2005 a revocat, după cum arătam, statutul de zonă defavorizată, cu toate facilitățile ce decurgeau din acesta, păstrând, însă - și asta-i culmea cinismului! - obligațiile ce reveneau investitorilor din astfel de zone, iar prin Legea nr. 20/2015 s-a introdus un întreg capitol care viza la modul cât se poate de explicit situația din cazul Micula. Mai exact legea se referea la situația în care un ajutor de stat este acordat prin hotărâri judecătorești sau arbitrale. Mai mult, atunci când investitorii invocați și-au căutat și dobândit dreptatea la tribunalele internaționale, guvernul României a găsit cu cale să nu aplice hotărârile acestora! Ce va obține statul român din această situație? Mai puțin decât nimic: un mare minus! Un minus în buget, pentru că la valoarea inițială a despăgubirilor se vor adăuga dobânzi și penalități! Un minus de încredere, pentru că potențialii investitori vor cântări de două ori dacă să facă sau nu afaceri în România! Un minus de imagine, pentru că, încă o dată, România dovedește inconsecvența și instabilitatea cadrului legal! Un minus la încasări, pentru că exporturile, și așa insuficiente, vor scădea - grupul de firme al lui Ioan și Viorel Micula fiind unul dintre exportatorii români importanți, la fel cum se vor diminua și sumele reprezentând impozite și taxe! Un minus de consum și bunăstare, pentru că mulți dintre locuitorii Bihorului, salariați sau dependenți indirect de firmele menționate, nu vor mai avea resurse financiare! Dar, vor fi și... plusuri! Da, vor fi mai mulți șomeri și asistați social, și, desigur, mai multe importuri, acestea din urmă putând fi convertite și în locuri de muncă, numai că, după cum arătam, nu la noi, ci la alții! Halal să vă fie, domnilor guvernanți și funcționari ai statului!

"Dacă nu ajuți economia, nici aceasta nu te va ajuta..."

În concluzie, cred că acum e clar cum stau lucrurile, cui folosește și, mai ales, cui nu folosește războiul statului cu propriii investitori. Folosește, după cum arătam, mediului de afaceri extern, care va găsi în România o piață liberă, golită de competitorii autohtoni; folosește, deci, și locuitorilor altor țări, pentru că acoperind producția necesară pieței românești, vor avea locuri de muncă în plus; folosește statelor care, încurajându-și producătorii, vor beneficia de încasări mai mari la buget; folosește, în ultimă instanță, evazioniștilor de la noi, precum și celor care, în loc să-i depisteze și stopeze, închid, complice, din motive lesne de înțeles, ochii la activitățile necurate ale primilor. Cui nu folosește atitudinea ostilă a guvernanților în raport cu grupul de firme al fraților Ioan și Viorel Micula? Răspunsul, din păcate, poate fi rezumat într-un singur cuvânt: românilor! Românilor care lucrează în sectorul de stat sau în cel privat și așteaptă salarii mai mari, românilor care au copii de întreținut și de trimis la școală, românilor care sunt pensionari și vor o bătrânețe decentă, pe măsura eforturilor depuse în decenii de activitate. Ar mai fi și statul român, care ar trebui să-și asume responsabilitatea satisfacerii tuturor nevoilor cetățenilor săi, unele dintre acestea expuse aici. Numai că autoritățile - politicieni și înalți funcționari - par să nu priceapă că numai facilitând dezvoltarea unor afaceri sănătoase, durabile, vor avea ce impozita. Iar fără încasări, se alege praful de toate așteptările legitime ale cetățenilor săi! De aceea, consider că politicienii noștri ar trebui să gândească mai profund la următorul adevăr enunțat de unul dintre cetățenii nedreptățiți de statul pe care ei îl reprezintă: "Dacă nu ajuți economia, nici aceasta nu te va ajuta mai târziu!"