Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din lumea creştină, atât ortodoxă, cât şi catolică. Cred însă cu umilinţă că el este cel mai cunoscut şi mai iubit sfânt al Bisericii noastre.

Pentru bunătatea lui infinită. Pentru dărnicia lui.  Pentru imensa lui răbdare. Pentru că este ambasadorul ceresc al tuturor copiilor lumii care îl aşteaptă cu sacii încărcaţi cu daruri multe, de multe ori, nemeritate, pentru muritori. I-am văzut plăcuţele albe de marmură pe care scria numele său în bisericile din Italia din partea credincioşilor care îi mulţumeau pentru tot binele făcut. Cu toţii îl ştim fără de răutate, mai ştim că este cinstit cu mare bucurie şi veneraţie în acelaşi timp pe data de 6 decembrie. Este sfântul aşteptat să umple cu daruri ciubotele copiilor cuminţi de pretutindeni , dar şi care să-i ardă cu joarda pe cei neascultători. Acest mare sfânt popular s-a născut în jurul anului 270 in localitatea Patara din părinţi pe cât de credincioşi, pe atât de bogaţi, ilustrând pilda cristică de a ne gândi mai întâi la cele sfinte, că pe urmă ne vin şi celelalte pământeşti...  Se spune despre sfânt că a supt numai din sânul drept al mamei sale şi că apoi, de tânăr, postea, pe lângă legiuitele posturi, în fiecare zi de miercuri şi de vineri, mâncând o singură dată şi numai după apusul soarelui. Dupa moartea bunilor săi părinţi seceraţi în timpul unei epidemii, moştenitorul Nicolae şi-a împărţit întreaga sa avere săracilor, devenind de îndată  ocrotitorul bătrânilor, speranţa vie a celor nedreptăţiţi şi ajutătorul cu vorba, dar şi cu punga al săracilor de care nu a dus lipsă niciodată lumea... Sfântul Nicolae  a rămas în istoria religioasă prin fapta sa de o binefacere tulburătoare de  ajutorare secretă a trei surori tinere, pe care tatăl lor voia să le prostitueze din cauza cumplitei sale sărăcii. Pe ascuns, sfântul Nicolae, le aruncă la fiecare, pe timpul nopţii, ca să nu fie văzut, câte o pungă cu bani din aur, numai spre a le feri de căderea în desfrânarea prostituţiei. Sfântul Nicolae, mişcat de un ceresc îndemn dinlăuntrul său, pleacă spre a se închina la mormântul Mântuitorului. Se spune că în timpul călătoriei sale spre Ierusalim, a liniştit marea şi vânturile prin rugăciuni fierbinţi şi că ar fi înviat un matelot care căzuse în timpul furtunii de pe catarg pe puntea corăbiei. Ajuns în cetatea sfântă, pe când se pregătea să meargă în pustie precum Iisus, a auzit un glas ce i-a poruncit să se întoarcă acasă spre a-şi desăvârşi acolo misia religioasă. El se întoarce acasă şi se retrage într-o mânăstire. Bunul Dumnezeu l-a învrednicit apoi să fie hirotonit preot. După o vreme, în timp ce se ruga, glasul dumnezeiesc se aude din nou: "Nicolae, să intri în slujba poporului, dacă Mă iubeşti cu adevărat! Întoarce-te printre oameni, pentru ca prin tine să se preamărească numele Meu!" În urma acestei descoperiri, Nicolae ajunge în cetatea Mira, un loc unde nu era cunoscut de absolut nimeni. Mânat din nou de un glas din înalturi, el pleacă spre oraşul Mira. Chiar în momentul sosirii sale acolo, are loc trecerea la cele veşnice a arhiereului din Mira. În urma rugăciunilor pentru alegerea noului arhiepiscop, Dumnezeu i se descoperă unui episcop local şi îi vesteşte acestuia să-l numeasca pe pelerinul Nicolae arhiepiscop. Dintr-o modestie aleasă, delicată, ce-i stătea   în fire, Nicolae a refuzat această cinstire mare şi neaşteptată, însă domnul nostru  Iisus Hristos i S-a arătat atunci în vis, dăruindu-i Evanghelia şi îndemnându-l să aibă curaj şi să primească noua demnitate. Se ştie că Sfântul Nicolae a participat  in personam la primul sinod ecumenic al creştinătăţii din anul 325 de la Niceea. La acest sinod a fost combatută cu argumente puternice învăţătura greşită a lui Arie, un preot din Alexandria care credea şi mărturisea pe oriunde mergea, că  Fiul nu este de o fiinţă cu Tatal, ci că este o primă creatură a Lui. Atunci, binecredinciosul sfânt Nicolae l-a pălmuit pe Arie pentru învăţătura sa  greşită, pentru erezia sa păgubitoare sufletului, semn că marele ierarh nu este milos chiar la nesfârşit… De la această palmă dată unui eretic de către Sfântul Nicolae a rămas obiceiul până azi ca, în fiecare zi  de 5 decembrie (ajunul praznicului), celor neascultători şi rătăciţi de la credinţă să li se dea peste spate cu o joardă în semn de avertisment.

 

Minunea care a zguduit lumea comunistă

Dar una dintre cele mai însemnate şi relativ contemporane minuni ale Sfântului Nicolae şi care a semănat groază în rândul ateilor comunişti din fosta URSS şi pe care lumea nu a uitat-o nici până astăzi a fost cea petrecută în data de 31 decembrie 1956 în oraşul Kuibîşev, de pe Volga, actualmente oraşul Samara, pe strada Cikalov nr.84, 31. Ce s-a întâmplat atunci? O tânără, muncitoare la fabrica de ţevi din Kuibîşev, pe nume Zoia Karnahuova, comsomolistă atee şi membră a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) s-a dus la petrecerea de Anul Nou, fiind invitată la o vecină de-a sa, evlavioasa creştină Klavdia Petrovna Bolonkina, al cărei fiu era prietenul Zoiei. Ceilalţi tineri au început imediat să bea şi să danseze, aşteptând trecerea dintre ani. Zoia era enervată de faptul că prietenul ei a întârziat la petrecere. Ceilalţi prieteni au încercat să o calmeze, să o înveselească, să o invite la dans alături de ei. Ea a refuzat la început. Din nou, prietenii fetei au invitat-o la dans. Atunci tânara comsomolistă, văzând că întârzie de la chef Nicolae, prietenul ei, a desprins de pe un perete o icoană a Sfântului Nicolae şi a început să danseze în derâdere cu icoana. Prietenii Zoiei, deşi nu erau nici ei foarte credincioşi, totuşi, au îndemnat-o să-şi revină în simţiri, să lase icoana pe perete la locul ei, căci nu se glumeşte cu cele sfinte. Atunci, Zoia, sfidându-i, plină de nebunie, de inconştienţă şi de îndrăzneală, a strigat: "Dacă există Dumnezeu, să mă pedepsească!" La doar numai câteva clipe de când a pronunţat sfidătoarele cuvinte, un zgomot şi apoi o lumină puternică au zdruncinat încăperea unde se aflau tinerii petrecăreţi în postul Crăciunului. Zoia a rămas pe loc, încremenită!  Ca o stană de piatră! Oricât s-au străduit şi s-au sforţat tinerii, nici unul nu a putut să o clintească din loc pe fată şi nici icoana pedepsitoare nu au putut să i-o smulgă din braţe. Deşi fata a rămas cu totul înţepenită ca un lemn, nedând  nici un semn de viaţă, inima acesteia se auzea, bâtând încet, încet, încet… Tinerii au luat-o la fugă îngroziţi şi relatând  tuturor celor care îi întâlneau ce s-a întâmplat…

Pe  vremea aceea,  URSS,  imensul şi puternicul stat sovietic, ateu şi lider al mişcării internaţionale comuniste, lupta împotriva religiei (opium pentru popor, apud Marx şi Engels) pe toate căile posibile. Şi, iată, că pe neaşteptate şi tocmai  în  Kuibîşev, oraşul erou, oraşul botezat cu numele luat de la un revoluţionar bolşevic şi în uzinele căruia se fabricau celebrele rachete Soiuz ce spintecau  văzduhul, s-a întâmplat această minune dumnezeiască! Vestea împietririi fetei care a dansat în postul Crăciunului cu icoana Sfântului Nicolae în braţe s-a răspândit în toată Rusia sovietică cu o iuţeală inimaginabilă! Mii şi mii de oameni s-au întors la credinţă în ciuda persecuţiilor ce ştiau că îi aşteaptă, partidul comunist al sovietelor era în plină criză provocată de o mare minune dumnezeiască, temutele Soviete erau în primejdie de moarte! Iată ce s-a  petrecut cu o tovarăşă comsomolistă: a dansat cu icoana sfântului Nicolae în postul Crăciunului, fiindcă  Anul Nou civil cădea în mijlocul Postului Crăciunului, deoarece Naşterea Domnului se prăznuia pe 25 decembrie, după calendarul vechi, adică 7 ianuarie, după calendarul nou…

Împietrirea Zoiei, pictură de Jarova Mari

 Chiar şi astăzi „împietrirea Zoiei” este considerată cea mai mare minune din viaţa religioasă a Rusiei. Chiar şi astăzi în fostul oraş Kuibîşev, actualmente Samara, mulţi părinţi îşi sperie copiii, relatând ce s-a întâmplat cu muncitoarea de la fabrica de ţevi, spunând: „Nu mai face prostii, ai să încremeneşti!”

(Va urma)