Guvernul român apreciind just situaţia de pe front, simţind nevoia unor competente îndrumări formate la şcoala războiului, a apelat la guvernul francez pentru detaşarea unui general pe lângă comandamentul român.

 

Dintre multele nume sugerate generalul Joffre l-a desemnat pe colaboratorul său apropiat de la Marna, care ştia tot ce s-a petrecut la Verdun, Mort-Homme şi Meusa. L-a avut ca locţiitor pe colonelul Petain şi 100 de ofiţeri.

Înainte de venirea în România generalul francez a cerut instrucţiuni scrise şi o expunere detaliată a situaţiei. În informarea ce o luase Berthelot a reţinut că „ruşii erau, prin forţa lucrurilor, arbitrii destinelor României, pentru că numai ei singuri puteau să-i dea ajutor fie în Carpaţi , fie în Dobrogea”. Generalul francez avusese instrucţiuni şi a convinge comandamentul rus de nevoia de sprijinire a frontului românesc în favoarea aliaţilor. Ruşii trebuiau convinşi să bată şi să scoată din luptă pe bulgari şi a sprijinii frontul de la Salonic. Instrucţiunile prevedeau profetic că scoaterea din luptă a bulgarilor însemna sfârşitul războiului. Dar la ruşi conducea Alexeieff, care avea rezerve faţă de prezenţa franceză pe acest front, avea o cu totul o altă viziune. Cât priveau pe români generalul trebuia să le câştige încrederea şi inimile.

Misiunea Militară Franceză condusă de generalul de divizie Henri Berthelot, care a asigurat simultan și rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, sosea la Bucureşti pe 3 octombrie 1916 cu misiunea de a asigura consilierea, sprijinirea și instruirea unităților și autorităților militare române.

Personalul misiunii a fost detașat pe lângă comandamentele române, până la nivel de comandament de divizie, inclusiv. Două secțiuni cu roluri distincte au fost Misiunea Aeronautică și Misiunea Serviciului Sanitar. Personalul misiunii și-a adus un aport deosebit pe timpul procesului de refacere și reorganizare a armatei române din prima parte a anului 1917.

Misiunea militară a plecat de la Paris prin Anglia, Norvegia, Suedia şi Rusia. A ajuns la Petrograd, pe 26 septembrie 1916, iar în ziua următoare, însoţiţi de ambasadorii francezi şi englez, au fost primiţi de primul ministru Sturmer. Generalul francez a făcut o informare cu privire la bătăliile de pe frontul de vest, şi preluarea iniţiativei de forţele aliate. Pe frontul de răsărit ofensiva Brussilow a fost oprită fapt pentru care intrarea României în război trebuia sprijinită. Cât priveşte frontul de vest premierul rus împărtăşea punctul de vedere expus dar în privinţa ruşilor lucrurile nu erau privite corect. „Rusia e izolată, îi lipsesc muniţiile şi materialul. Fără îndoială are oameni” dar fiind slab pregătiţi nu puteau substitui pierderile de ofiţeri, ca şi francezii. Cât despre români premierul rus susţinea că sunt „rău pregătiţi pentru război, ei n-au provocat decât neplăceri. În aceste condiţii situaţia este întunecată.”  La Mohilev generalul Alexeieff nu-i vedea cu ochi buni, de altfel acesta reitera cererile către Joffre de avioane şi material de război, iar ofensiva pe front nu era una apropiată. Rezervat şi puţin amabil primirea s-a terminat cu următoarele cuvinte: „Pentru că românii ţin atât de mult să vă aibă, noroc bun, domnule general! Dar încercaţi să faceţi pe aceşti oameni să înţeleagă, că România nu se apără pe Carpaţi, ci pe Siret”. În aceeași seară Ţarul Nicolae îi transmitea, prin emisarul francez, regelui Ferdinand sprijinul său cu toate armatele sale „până la ultimul meu om şi ultima mea copeică.”

Una era diplomaţia, bazată pe promisiuni şi alta era situaţia militară. La dejunul oferit de ţarul Nicolae, le-a urat francezilor călătorie plăcută şi le reţinea atenţia: „Repetaţi regelui, generale, ceea ce v-am spus adineauri, scrieţi-o şi la Paris şi apoi nu uitaţi că până la urmă, trebuie să câştigăm războiul şi eu mă voi consacra acestui ţel până la limita forţelor mele”. Promisiuni ce contrastau cu cele ale premierului şi şefului marelui stat major rus, după cum consemna generalul Petain, în însemnările sale asupra războiului. Pe 2 octombrie 1916 misiunea franceză a fost primită, la castelul de la Periş, de regele Ferdinand. În primele zile generalul Berthelot, plimbându-se liber avea să ia contact cu realitate frontului şi a declinat propunerea lui Brătianu de a fi şeful statului major general, rămânând doar consilier al regelui. Destinul armatei române tot în mâna generalului Iliescu a rămas. În fiecare dimineaţă Berthelot asista la raportul operativ care se ţinea înaintea regelui. În scurt timp generalul francez a primit informări de pe front de la subalternii săi care raportau tot felul de lipsuri. Mai importante erau cele referitoare la starea morală a trupelor şi al întrebuinţării artileriei şi a mitralierelor noi, precum şi instruirea trupelor.

Rezultatele misiunii militare franceze vor fi vizibile în primăvara anului 1917. Deşi regele Ferdinand I, împreună cu Marele Cartier General, au rămas până în martie 1917 la Bârlad, Berthelot şi o parte din colaboratorii săi s-au instalat la Iaşi. Aici, prezenţa generalului Berthelot, s-a dovedit benefică, implicându-se activ în rezolvarea unor sarcinii cooperative cu reprezentanţii statelor aliate. De astfel, în ianuarie 1917, Berthelot a făcut demersuri la Petrograd pentru a susţine în mod indirect cauza românească şi a Franţei, unde a avut un schimb de replici cu şeful Marelui Cartier General rus, din aceea perioadă, V.I. Gurko, moment pe care generalul V. Pétin îl va menţiona în lucrarea sa, Le drame roumain, 1916-1918, publicată la Paris în 1932, astfel:„Schimburile de vederi dintre generalul Berthelot şi generalul Gurko, care apără punctul de vedere rusesc, au fost aprinse şi au pus în evidenţă divergenţele profunde. Sunteţi mai român decât românii, i-a spus într-o zi Gurko lui Berthelot. În realitate, noi nu eram mai români decât românii, ci, prin acţiunea noastră, susţineam cu energie interesele franceze”.

Asupra contribuţiilor misiunii militare franceze în procesul de reorganizare a armatei române vom revenii în detalierea campaniei şi a marilor bătălii din 1917. Până atunci rămânem pe valea Jiului acolo unde s-a dus a doua bătălie, decisivă pentru campania anului 1916.

Henri Mathias Berthelot

Generalul a decedat pe 28 ianuarie 1931, iar pe 6 februarie 1931 s-a citit testamentul generalului Henri-Mathias Berthelot, care, „spre a mulțumi nației românești pentru toate mărturiile de recunoștință și de dragoste ce mi-au fost arătate”, a lăsat Academiei Române domeniul din comuna Fărcădinu de Jos (în prezent redenumită General Berthelot, județul Hunedoara), sumele de la banca „Marmorosch-Blank” sau în sucursalele ei din România, pentru a fi folosite la întreținerea unor tineri spre a-și completa studiile într-o școală franceză, civilă sau militară. La anunțarea decesului generalului Berthelot, Gheorghe Mironescu, prim-ministru al României, a trimis o telegramă către Președintele Consiliului de Miniștri din Franța: „Moartea prematură a generalului Berthelot produce o profundă durere națiunii române, recunoscătoare marelui general atât pentru importanta sa contribuție la reorganizarea armatei române, cât și pentru rolul jucat de el în victoria comună. În numele Guvernului, o rog pe excelența dumneavoastră să binevoiască să accepte condoleanțele noastre cele mai sincere. România va păstra pe veci o pioasă amintire marelui dispărut”. Drapelele au fost coborâte în bernă și, în prezența Regelui și a cavalerilor Ordinului militar „Mihai Viteazul”, s-a ținut o slujbă de pomenire. Ministrul Instrucției Publice a hotărât ca în toate școlile din România să se țină o oră de curs consacrată memoriei defunctului general. Ziarul Viitorul a publicat următorul text: L-am iubit mult. L-am venerat. Era al Franței dar era și al nostru. Icoana sa va rămâne neuitată în cronica românismului în timp ce memoria sa va trece peste generații ca o moștenire glorioasă a națiunii.
Şeful misiunii militare franceze, H. M. Berthelot a fost decorat de către regele României cu ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a. De asemenea, în semn de recunoștință a meritelor sale, autorităţile franceze îi acordă generalului Berthelot, înaltul ordin „Legiunea de Onoare” pentru strângerea relaţiilor franco-române.