În perioada imediat următoare, în făşia diviziei luptele au avut aspecte şi intensităţi diferite, fiind mai degrabă tatonări pentru polarizarea în jurul lor a rezervelor, decât acţiuni de finalizare a unor planuri elaborate. Pierderile de o parte şi de alta au fost nesemnificative.

 

La comanda Diviziei 11 Infanterie a fost numit, începând cu ziua de 6 septembrie, colonelul Dumitru Cocorăscu, care l-a înlocuit pe generalul Muică, suferind. El a menţinut dispozitivul de luptă existent, datorită faptului că ofensiva începută cu o zi înainte, când sectorul fusese inspectat de generalul Ioan Culcer, comandantul Armatei 1, nu îngăduia răgazul de reorganizare.

Despre luptele din Regiunea Merişor, valea Aninoasa şi valea Crivazi, purtate la sfârşitul lunii august 1916, generalul Falkenhayn (foto stânga), în lucrarea sa Campania Armatei 9, nota: "Trupele Diviziei 11 române se arată mai puţin capabile decât restul detaşamentelor. Comandantul său (generalul Muică - n.n.) în mod vizibil nu era activ" (A.M.R., fond serviciul istoric, dos.10, Armata IX Germană, p. 20-21. Vezi şi Ordinul de operaţii nr. 49 către generalul von Arz şi nr. 41 către generalii: von Staabs, Krafft von Delmensingen, conte Schmettow). În lucrarea menţionată, el făcea o temeinică analiză a configuraţiei şi proprietăţilor terenului, a înălţimii munţilor şi orientării lor, a pasurilor Vulcan şi Surduc, precum şi a văii Jiului, pentru a justifica de ce "înaintea lui von Kneussel stătea o neobişnuit de grea misiune". La 2 octombrie 1916, comandantul german dădea o directivă operativă Grupului von Kneussel, prin care îi fixa ca misiune să cucerească prin surprindere şi înconjur poziţia română din pasurile Surduc şi Vulcan, în vederea deschiderii regiunii Târgu-Jiu pentru acţiunile diviziilor 6 şi 7 cavalerie. Momentul favorabil urma să fie ales de comandantul grupului german.

A doua zi, la ora 16.30, Falkenhayn aproba deja planul elaborat de statul major al Grupului von Kneussel, prin care terenul deţinut de Divizia 11 română trebuia cucerit prin acţiuni de fixare de front şi de întoarcere a poziţiilor, urmate de pătrunderi în lungul pasurilor Surduc şi Vulcan. În acest timp, rezervele urmau să fie atrase prin atacuri demonstrative. Forţele principale trebuiau să înainteze din zona păduroasă spre ieşirile din pasurile Vulcan şi Surduc. Din ordinele de operaţii nr. 681 şi 898, din 4 respectiv 7 octombrie, semnate de von Kneussel şi găsite apoi la prizonierii luaţi de forţele române, rezultă un plan general al unui atac de flanc, combinat cu unul frontal. Acţiunile ofensive iniţiate de inamic au fost respinse de trupele Diviziei 11; ele au avut ca scop principal îndepărtarea pericolului ce-l reprezenta această divizie, dacă ea ar fi ocupat depresiunea Haţeg şi ar fi interceptat calea ferată Arad-Deva, pe care erau transportate unităţile Armatei 9 germane. Von Kneussel şi-a amânat ofensiva până la 10 octombrie, când va ataca dezlănţuit pe trei coloane.

Terenul în zonă fusese amenajat cu lucrări defensive, pe mai multe aliniamente, încă din 1915. Sub presiunea puternică şi continuă a inamicului, ameninţată cu învăluirea, Divizia 11 a fost nevoită să se replieze mereu, încercând prin contraatacuri energice să recucerească poziţii pierdute. În cursul lunii septembrie, inamicul nu a reuşit decât să se apropie de poziţiile deţinute iniţial pe vechea frontieră. Contraatacurile executate de ostaşii noştri au surprins prin manevrele largi, executate cu grupuri mici, prin locuri accidentate, ajungând în spatele posturilor telefonice şi la observatoarele de artilerie. El a produs spaimă şi panică în rândurile trupelor Puterilor Centrale. Bătăliile din Valea Jiului au fost deosebit de înverşunate, dramatice şi istovitoare, dar nu au fost finalizate printr-o bătălie decisivă. În istoriografia militară, ,,Bătălia de la Jiu" este tratată sub aspectul a două faze: prima bătălie de la Jiu, între 10-16 octombrie şi a doua bătălie de la Jiu, între 29 octombrie 4 noiembrie 1916.

Bătălia de la Jiu în prima fază a înregistrat un raport de forţe superior de partea inamicului, de 1 la 1,5 baterii de artilerie şi 1 la 14 escadroane de cavalerie; în privinţa batalioanelor de infanterie, el era de numai 1 la 1,1 şi a părut liniştitor, chiar favorabil trupelor noastre. La aceste date trebuie avut în considerare şi faptul că unele din unităţile Diviziei 11 luptau în prima linie în mod neîntrerupt de o lună şi jumătate, că împrospătarea şi completarea lor s-a făcut cu oameni disponibilizaţi sau reformaţi, slab instruiţi sau chiar neinstruiţi, la care se adăuga şi scăderea moralului acestora datorită pierderii a 3, 4, 5 poziţii, în aşteptarea zadarnică a ajutoarelor cerute cu insistenţă de comandanţii de subunităţi, dar care, până atunci, nu sosiseră.

După o pregătire de artilerie de două ore, începută la ora 10.30, în ziua de 10 octombrie, inamicul trecea la ofensivă, în sectorul de vest, apărat de trupele colonelului Anastasiu şi la flancul stâng, în sectorul maiorului Truşculescu, în timp ce sectorul de est a fost ameninţat doar cu patrule. Atacul s-a desfăşurat în forţă şi a avut ca rezultat ocuparea tuturor crestelor de la vest de râul Jiu, mai puţin o fâşie foarte îngustă din pasul Vulcan. Din cauza văilor adânci cu diferenţe de nivel de peste 1000 metri şi a prăpăstiilor, legătura dintre Brigada 22 infanterie şi Detaşamentul maior Truşculescu nu a mai fost posibilă.

Sesizând situaţia critică, generalul Cocorăscu a cerut întăriri de la Armata 1, căreia i se subordona, şi a luat măsuri de preschimbare a misiunilor rezervelor, pe care în cursul nopţii le-a îndreptat spre pasul Vulcan, încercând a manevra inamicul din flanc şi din spate. "Rezistaţi pe poziţiile ocupate” - a fost ordinul comandantului. În rapoartele operative din cursul zilei de 10 octombrie 1916 (nr. 364, 365 şi 367), acesta a raportat Armatei 1 situaţia de criză produsă. Rezulta că toate punctele Brigăzii 22 fuseseră "atacate cu focuri violente de artilerie. Nu mai dispunem de nici o rezervă. Suntem pe tot frontul atacaţi de forţe superioare. Am dat ordin de rezistenţă succesivă până la sosirea ajutoarelor".

Analizând situaţia respectivă, generalul Ion Culcer s-a adresat, printr-o Notă raport, chiar suveranului, încunoştinţându-l despre imposibilitatea executării ordinului 2169 (prin care se ceruse retragerea din dispozitivul armatei a 7 batalioane), deoarece "aşa cum suntem azi este foarte greu de ţinut faţă unor acţiuni continue". Rezultatul a fost surprinzător, după cum reiese din notiţele zilnice ale generalului Culcer: "cererea nu a fost admisă şi ca urmare am primit un Înalt Ordin de a lăsa comanda armatei generalului Dragalina", pentru a rezista şi a executa ordinul 2169, prin care Divizia 11 trebuia să se concentreze la Piteşti, ca rezervă a Marelui Cartier General.

În dimineaţa următoare, la ora 11,45, era primit ordinul nr. 2291 al M.C.G., prin care "nu admite ca să se vorbească de retragere". Schimbarea comandantului şi a şefului de stat major a Armatei 1 cu generalul Ioan Dragalina, şi respectiv colonelul Constatin Găvănescu, nu va modifica, însă, situaţia pe frontul Diviziei 11.

După-amiaza, preluând comanda, generalul Dragalina (foto) avea să dea ordinul prin care cerea cu fermitate: "Trupa care nu mai poate să înainteze, să moară pe poziţie, iar comandanţii care vor da ordinul de retragere vor fi de îndată trimişi sub escortă şi judecaţi. Voi fi fără milă faţă de aceia care se uită înapoi în loc să se uite înainte, faţă de aceia care părăsesc poziţia şi fug în faţa inamicului". Din orgoliu, se pare, situaţia Diviziei 11 nu interesa Marele Cartier General, care ţinea morţiş să nu i se interpreteze, ci să i se execute ordinele. Cu ce preţ însă?

În cursul nopţii de 10 spre 1l octombrie 1916, statul major al generalului Kneussel, pentru a exploata succesul zilei precedente, dădea un ordin de operaţii, din care reţinem că "pasul Vulcan trebuie luat printr-o înaintare concentrică pe direcţiile: dealul Futeţiu, Şeaua lui Sâncrai şi Dumitra. După luarea pasului Vulcan batalioanele vor înainta peste Buliga şi Pereţii Bratcului. Detaşamentul Schmidt să atace în direcţia Frânceşti".

În acelaşi timp, neavând rezerve, generalul Cocorăscu transmitea ordin către comandanţii săi de sectoare, în care, după ce-şi arătă nemulţumirea, fiindcă s-au "lăsat surprinşi de inamic" şi pentru că nu şi-au constituit eşaloane în adâncime, le explica ce înţelege prin defensivă activă: ,,Am zis-o de atâtea ori că cea mai bună defensivă este ofensiva şi nu am fost niciodată ascultat, ceea ce este o neiertată greşeală. Noi ne gândim numai la rezistenţă de pe punctele atacate şi începem a cere ajutoare şi a arăta pericolul în loc să luăm ofensiva cu vigoare în alt punct pentru a slăbi energia atacului în punctele ce el şi-a ales. Prin urmare trebuie să ne facem o regulă, când inamicul atacă într-un punct sau două să rezistăm energic acolo şi în acelaşi timp să atacăm noi pe inamic în alt punct”. Pierzându-şi speranţa în sosirea ajutoarelor, comandantul diviziei ordona "să rezistăm şi să acţionăm numai cu forţe proprii. Trebuie dar cu orice preţ şi orice sacrificiu să facem o defensivă activă".

Îndreptarea situaţiei de pe front nu s-a produs imediat, cu toate măsurile ordonate, pentru că inamicul şi-a continuat ofensiva pe aceleaşi direcţii şi a atacat şi sectorul de vest, sprijinite puternic şi eficace de focul artilerieiproprii. În aceste împrejurări, în sectorul "Jiu" a fost deplasat de pe frontul Diviziei 1, Detaşamentul locotenent-colonel Dejoianu; potrivit unui ordin anterior, trupele din zonă au format Grupul "Jiu”  (cu Regimentele 1 8, 58 şi 41 infanterie şi batalionul de miliţii "Dol”), pus sub comanda colonelului Anastasiu şi Grupul "Cerna” (cu Regimentele 17, 1, 31 infanterie, batalionul de miliţii "Mehedinţi"), comandat de generalul Dumitru Cristu. Celelalte unităţi ale Diviziei 11 Infanterie urmau să se deplaseze la Piteşti, unde împreună cu unităţi scoase din alte sectoare să constituie o mare unitate, sub comanda generalului Cocorăscu, care să fie în rezerva Marelui Cartier General.