Comisia de specialitate a Ministerului Sănătăţii este aproape de finalizarea proiectului legii vaccinării, document care va rămâne în dezbatere publică atât cât va fi necesar, dar pentru care va prima opinia specialistului, a declarat, ieri, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

"Comisia este aproape de draftul final, îl vom pune în dezbatere pubică imediat ce specialiştii îşi vor spune părerea. Este vorba de câteva săptămâni, dar proiectul va rămâne în dezbatere publică cât va fi necesar, astfel încât toată lumea să-şi exprime un punct de vedere. Subliniez însă că primează opinia specialistului", a spus ministrul Nicolae Bănicioiu. Ministrul Sănătăţii a adăugat că a văzut multe păreri legate de această lege, dar că sunt "chestiuni care trebuie reglementate şi în România". Întrebat dacă Ministerul Sănătăţii ar achiziţiona vaccin de la Institutul Cantacuzino, în cazul în care acesta îşi va relua producţia, Bănicioiu a spus că acest lucru se va întâmpla numai dacă produsul va fi conform. "Dacă Institutul Cantacuzino reia producţia, vom face comenzi numai dacă vaccinul va fi conform. Nu este conform, nu îl vom lua, pentru că nu vom da populaţiei un vaccin dacă nu are toate avizele. Nu vrem să punem viaţa niciunui om în pericol", a mai spus Nicolae Bănicioiu. Ministrul Sănătăţii declara, la jumătatea lunii aprilie, că se lucrează la o lege a vaccinării având ca model legislaţia din mai multe ţări europene, întrucât există o campanie foarte agresivă împotriva imunizării, crescând opoziţia părinţilor la vaccinare. "Am luat această decizie întrucât există o campanie foarte agresivă antivaccinare, a scăzut mult numărul doritorilor şi a crescut opoziţia părinţilor. În acest context, există riscul reapariţiei unor boli foarte grave, mortale chiar, după cum a sesizat şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Să nu uităm că poliomielita, o boală eradicată prin vaccinare, reapare prin refuzul vaccinării", spunea atunci Nicolae Bănicioiu.

Acoperirea vaccinală în România se păstrează sub nivelul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, de 95 la sută, pentru boli precum difterie, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion şi hepatită B, în principal din cauza refuzului vaccinării. Şeful Biroului OMS în România, Victor Olszavsky, arăta, în martie, că, în urmă cu zece ani, acoperirea vaccinală în România era de peste 95 la sută, însă în prezent în unele judeţe este şi sub 68 la sută pentru unele vaccinuri. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă o acoperire vaccinală de peste 95 la sută, nivel considerat singurul care poate garanta eliminarea unor boli precum rujeola şi rubeloa şi prevenirea reapariţiei unor boli înlăturate. Cu toate acestea, România înregistrează procente sub 75% pentru mai multe tipuri de vaccin.