Casa Națională de Pensii Publice, prin Portalul CNPP, ce poate fi accesat la adresa web www.cnpp.ro, oferă posibilitatea asiguraților din sistemul public de pensii, de a-și deschide un cont online.

Beneficiile deschiderii unui asemenea cont, în nume propriu sau pentru alte persoane fizice (prin împuternicire notarială), sunt următoarele: vizualizarea datelor din carnetul de muncă scanat; vizualizarea stagiilor de cotizare anuale și lunare începând cu aprilie 2001: respectiv vechimea și venitul brut realizat - indiferent dacă sediul angajatorului este în Bihor sau în alt judet; vizualizarea punctajului realizat în sistemul unitar de pensii publice începând cu 1 aprilie 2001, până la zi; accesul la informații privind declarațiile nominale depuse de către angajatorii asiguratului, începând cu data de 1 aprilie 2001; accesul la informații referitoare la viramentele la PILONUL II de pensii private, începând cu 1 martie 2008; accesul la informații referitoare la fișa financiară privind declarațiile individuale de asigurare socială și/sau contracte de asigurare socială încheiate cu casele teritoriale de pensii.

Pașii de urmat pentru deschiderea acestui cont online sunt: intrarea pe pagina Casei Naționale de Pensii Publice - https://www.cnpp.ro/home; căutarea secțiunii „De ce să îmi fac cont” - unde se aplică pentru solicitarea de deschidere a unui cont online la câmpul „Completează formular”; completarea cu datele personale a formularului online; listarea formularului pentru deschiderea contului online însoțit de copia actului de identitate al titularului se depune la sediul Casei Județene de Pensii.

În urma procesării cererii de activare a contului de către Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitantul va primi un user name și parolă pentru a-și accesa contul.

Informații și detalii referitoare la procedura de deschidere a contului online se pot afla și telefonic, la numerele 0259/472.237,0259/472.238 și/sau la sediul Casei Județene de Pensii Bihor - compartimentul evidență contribuabili.