Organizația Salvați Copiii îi invită pe toți cei care își vor exprima opțiunea la scrutinul din 11 decembrie să se informeze, prin intermediul platformei www.voteazapentrucopii.ro, cu privire la interesul manifestat de partide și candidați față de drepturile copilului la educație de calitate și sănătate, precum și la felul în care fiecare înțelege să îi protejeze activ pe copii.

 

Potrivit unui comunicat al organizației, decizia de a susține un candidat sau altul trebuie să țină seama de intențiile lui privind bunăstarea copilului și drepturile lui fundamentale.

„Oamenii politici nu ar trebui să uite, în niciun minut al activității lor, că au obligația morală și constituțională de a respecta un principiu fundamental al unui stat modern — interesul superior al copilului. Aceasta trebuie să fie de fapt busola omului politic responsabil! Celelalte obiective mari, securitatea, politica externă, bunăstarea economică sau promovarea culturală, depind în mod esențial de felul în care o societate înțelege să se raporteze la drepturile copilului”, susţine Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al organizației Salvați Copiii România.

Potrivit organizației, platforma www.voteazapentrucopii.ro va monitoriza constant ponderea pe care politicile publice privind protejarea copilului în cele două componente majore, educația și sănătatea, o au în ofertele electorale ale competitorilor pentru alegerile legislative care vor avea loc în 11 decembrie.

„Miza asumată rămâne aceea a unei alegeri responsabile, pentru că numai astfel se pun în mișcare celelalte pârghii democratice: interpelarea reprezentanților în Parlament și persuadarea acestora să își respecte angajamentele electorale în ceea ce privește garantarea interesului superior al copilului”, se arată în comunicat.

Campania Salvați Copiii propune două modalități de implicare: semnarea, în nume propriu, a două scrisori adresate candidaților la scrutinul din decembrie prin care se cere partidelor să prioritizeze educația și sănătatea și acordarea pe site a unui vot de susținere a propunerilor, permițând astfel organizatorilor să continue, după alegerile din decembrie, eforturile de monitorizare și îndrumare a politicienilor spre respectarea promisiunilor electorale.

 

Au fost analizate, din perspectiva drepturilor copilului, programele politice a cinci partide cotate cu șanse de a obține mandate în Parlament: Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România, Partidul Social Democrat, Alianța Liberalilor și Democraților și Partidul Mișcarea Populară.

Una dintre concluziile care rezultă în urma acestei analize este diferența vizibilă dintre partide cu privire la atenția acordată copiilor în programele lor politice, comună fiind doar preocuparea pentru aspectele economice", se precizează în comunicat.