Unul dintre cei mai renumiţi antrenori de atletism din judeţul Bihor îşi doreşte funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Atletism. Alegerile pentru noua conducere a acestei instituţii vor avea loc la finele lunii aprilie.

 

Dezamăgit de situaţia în care a ajuns atletismul românesc în general şi cel bihorean în special, antrenorul cu o experienţă de 40 de ani în domeniu îşi doreşte o funcţie din care lucrurile pot fi schimbate mai uşor. În prezent, Virgil Preda este membru în Consiliul Federal, poziţie care nu i-a permis să-şi pună amprenta aşa cum şi-ar fi dorit asupra sportului pe care-l iubeşte atât de mult. De-a lungul carierei, din „mâna” antrenorului au ieşit numeroşi sportivi care au cucerit medalii la campionatele mondiale, europene, balcanice şi naţionale. Cel mai important rezultat obţinut de un sportiv pregătit de Virgil Preda a fost titlul de campioană mondială de juniori cucerit la sărituri în înălţime de către Ligia Grozav. Alţi atleţi descoperiţi de reptutatul antrenor şi care au făcut performanţă în acest sport au fost Cornelia Deiac, Edward Sebestyen, Ion Vasile, Andrea Ispan, Pasztai Zoltan sau Halai Erika. În cadrul galei atletismului bihorean ce s-a desfăşurat la sfârşitul lunii decembrie, Virgil Preda şi-a exprimat regretul că autorităţile locale nu şi-au dat concursul în vederea dezvoltării acestui sport. „În Bihor, nu am fost apreciat şi respectat pentru munca mea. Să vedem, poate că la nivel naţional vor exista totuşi oameni care apreciază ceea ce am făcut eu pentru atletismul românesc. Pe cei care mă analizeaă şi mă critică îi invit să facă ei ceea ce am făcut eu şi apoi să vorbească. Oricine va fi ales, se va confrunta cu probleme majore. Atletismul românesc, la fel ca şi alte sporturi individuale din ţara noastră, se află într-o situaţie critică. Atletismul nu trebuie lăsat să moară. Va fi foarte greu de reconstruit, de reluat munca, începând de jos. Sportivii de valoare sunt tot mai puţini şi nu poţi să faci Picasso dintr-un pictor slab, chiar dacă îi pui la dispoziţie acuarele şi vopsele scumpe”, a declarat Virgil Preda.