Unirea Jucu și CS Oșorhei s-au întâlnit în etapa 21 a Ligi 3. După o primă repriză ploioasă, dar fără goluri, în partea secundă CS Oșorhei a greșit flagrant în apărare și a încasat două goluri în debutul de repriză. Jucu s-a  impus, în final, cu 4-0 iar CS Oșorhei a ratat un penalty în final, prin Lorincz și o ocazie uriașă în ultimele secvențe, prin același jucător.  

Partida de pe Baza Sportivă Jucu a debutat  în nota de dominare a Oșorheiului care și-a trecut în cont două jumătăți de ocazii în primul sfert de oră prin Mintaș, reluare cu capul, peste poartă, în urma unui corner și Ferik, cu un șut de la mare distanță. În minutele următoare Unirea Jucu a preluat inițiativa și a dominat teritorial. Ocaziile gazdelor au apărut la șuturile expediate de ”închizătorul” Covaciu. CS Oșorhei a închis bine jocul și dublajul a funcționat bine în fața propriei suprafețe de pedeapsă. O primă repriză disputată pe o ploaie ”mocănească” și un vânt puternic, dar cu puține ocazii. A ieșit apoi soarele, dar pe partea gazdelor. Două greșeli individuale inadmisibile, chiar la nivelul Ligii a 3-a, au dus la marcarea de către Jucu a primelor două goluri în debutul părții secunde. Șut, jucătorul crescut la LPS Bihorul și Liberty Salonta, care a jucat în Liga I  la ASA, a marcat lejer, singur cu Hava. Apoi Alex Pop a marcat cu poarta goală pentru 2-0. Echipă de moral, CS Oșorhei, a căzut și a venit golul de 3-0. O fază creată de Brumă, pe partea stângă, o centrare pe bara doi și din doi metri Bucur a înscris. Răzvan Pop a produs un fault asupra lui Brumă și penaltyul a fost transformat de același Brumă, care a stabilit scorul final: 4-0. La acest rezultat CS Oșorhei a ratat o lovitură de la 11 metri, apărată de Țicrea în fața lui Lorincz pentru ca apoi, tot Lorincz, să mai rateze o șansă uriașă de a marca

Unirea Jucu - CS Oșorhei 4-0 (0-0)

Au marcat: Șut 52, Alex Pop 56, Bucur 67, Brumă 82 pen

Unirea Jucu: Țicrea - Gîț, Pintea (73 Mocanu), Băghiceanu, Băican - Covaciu, Șut - Maxin (76 Budică), Bucur, Cubleșan (54 Brumă) - Alex Pop (85 Banyoi). Antrenor: Adrian Iencsi.

CS Oșorhei: Hava - Buz (55 Răzvan Pop), Gal, Mintaș, Șumălan, Lorincz - Bercea, Haș, Ferik (74 Moskola) - Gergely, Sg. Ban (72 Chiș). Antrenor: Gheorghe Silaghi.