Campioana României şi-a propus să răpună liderul grupei B din Liga Campionilor la baschet masculin, dar, la fel ca în tur, a clacat în ultima repriză. Le Mans Sarthe a încheiat meciul în forţă şi la Oradea, scor 79-60 (21-19, 20-12, 10-17, 28-12).  

 

Cu un procentaj de 58% la aruncările de două puncte și 42% la cele de trei puncte, față de 41% respectiv 35% pentru CSM, Le Mans a încheiat în avantaj trei din cele patru sferturi. Chiar şi aşa, soarta partidei a stat în cumpănă până înaintea ultimului sfert, când francezii mai aveau doar trei puncte avans (48-51), după o puternică revenire a orădenilor. În secvenţa decisivă, însă, CSM CSU nu a mau putut menţine ritmul în faţa unui adversar cu numeroase individualităţi, care s-a apărat exact şi a finalizat cu uşurinţă. "Adversarii noștri au venit foarte bine pregătiți. Ne-au scos din sistemele noastre de joc și ne-au forțat să jucăm mai departe de coș. Practic majoritatea acțiunilor noastre au fost finalizate de la depărtare mai mare decât de obicei. În plus, la fiecare eroare a noastră în defensivă am fost pedepsiți. Au avut o circulație foarte bună a mingii și au avut o selecție foarte bună a aruncărilor. Apărarea lor colectivă a funcționat foarte bine. Sunt fizici și își înțeleg rolul foarte bine. Francezii au jucat foarte și cred că cei care urmăresc baschtul la modul serios au înțeles acest lucru", a comentat Sean Denison, cel mai bun jucător al CSM CSU.

 CSM CSU Oradea: Mirkovic (13 puncte), Zeno (10), Lucic (9), Denison (18) şi Pasalic (8), Nicoară (2), Mandache, Petrişor, Ţîbîrnă şi Nicolescu.

Le Mans: Watson (12), Konate (13), Yeguete (3), Cornelie (11), Yarou (12), Gelabale (6), Amagou (5), Hanlan (5), Pearson (12).

Rezultatele celorlalte partide din etapa a 11-a: Maccabi Rishon – Umana Venezia 79-61, Pinar Karsiyaka – Avtodor Saratov 78-65, Kataja Basket – Khimik Yuzhne 61-76.

Clasament grupa B:

 

1. Le Mans Sarthe - 19 puncte

2. Umana Venezia - 18 puncte

3. Pinar Karsiyaka - 18 puncte

4. Kataja Basket - 17 puncte

-------------------------------------------------------

5. Maccabi Rishon - 16 puncte

------------------------------------------------------

6. CSM CSU Oradea - 16 puncte

7. Avtodor Saratov - 15 puncte

8. Khimik Yuzhne - 13 puncte

Etapa viitoare: Khimik - CSM CSU Oradea (10 ianuarie, ora 19.00); Venezia - Kataja, Le Mans - Pinar (ambele în 10 ianuarie, ora 21.30); Saratov - Rishon (11 ianuarie, ora 17.30)