Cele două echipe orădene de baschet care activează în eşalonul al doilea au pierdut primele jocuri oficiale din 2017. Astfel, fetele pregătite de către Ioana Nistor şi Adriana Niculescu la CSU Oradea s-au înclinat surprinzător 69-53 în fieful echipei secunde a U Goldiş ICIM Arad în timp ce baschetbaliştii de la CSM CSU 2 Oradea au fost surclasaţi pe propiul teren cu 44-89 de către Universitatea Cluj.

 

Învinse de penultima clasată

Dacă eşecul din ultima etapă susţinută în 2016 a fost unul scontat, orădencele pierzând cu CSU 2 Alba Iulia, una dintre cele mai puternice formaţii din cadrul Grupei a 2-a a Ligii I, înfrângerea de la sfârşitul săptămânii trecute a fost mai puţin aşteptată. U Goldiş ICIM 2 Arad s-a impus cu 69-53 în duelul din Sala Victoria, iar rezultatul surprinde în condiţiile în care gazdele ocupă penultimul loc în clasament, iar partida tur a fost adjudecată de către orădence cu un scor categoric, 80-56. Jocul a fost tranşat încă din prima repriză care s-a încheiat cu un avantaj concludent (43-25) pentru satelitul prim-divizionarei. În urma acestui eşec, CSU Oradea ocupă locul al 4-lea (din 7 echipe) cu 14 puncte după 5 succese şi 4 înfrângeri, iar în runda viitoare, duminică 22 ianuarie, va întâlni la Arena „Antonio Alexe” liderul Universitatea 2 Cluj.

 

Clujenii, net superiori

În ceea ce priveşte echipa de băieţi pregătită de Valeria Scheiner, aceasta nu a avut nicio şansă în confruntarea de pe teren propriu cu ocupanta locului al doilea, CS Universitatea Cluj. După cum o arată şi rezultatele înregistrate la finalul fiecărui sfert (14-22, 18-27, 5-19, 7-21) oaspeţii au controlat în permanenţă partida de la Oradea. Punctele „satelitului” au fost marcate după cum urmează: Tămăşdan 8 puncte, Szilagyi 7, Buda 6, Danciu 5, Meluţ 4, Feflea 3, Oşan 2, Martin 2 şi Tătăran 2. În urma acestui rezultat, CSM CSU 2 Oradea ocupă locul al 7-lea (penultimul al Grupei a 2-a) cu 12 puncte după un succes şi 10 eşecuri. În runda viitoare, bihorenii vor evolua în deplasare, duminică 22 ianuarie, cu BC 2 Timişoara, ultima clasată, singura formaţie pe care CSM CSU 2 Oradea a învins-o în actuala ediţie de campionat.