Românca Simona Halep (numărul 4 în clasamentul mondial) a fost învinsă, ieri dimineață, scor 3-6, 6-4, 5-7, de Katerina Siniakova (locul 52 mondial) și a fost eliminată de la turneul de la Shenzen, disputat pe suprafață dură, încă din faza optimilor de finală.

Simona Halep a avut probleme în startul meciului şi s-a văzut condusă cu 4-0 de o adversară care a intrat dezinhibată pe teren. Siniakova a jucat agresiv şi s-a distanţat pe tabelă graţie unei serii neverosimile de 10 puncte consecutive. Sportiva originată din Constanța a reușit imediat rebreak-ul, însă nu a mai putut remonta handicapul și a cedat primul set, cu 6-3.

În setul secund, Simona Halep a revenit de la 1-2 la 3-2, a schimbat tactica, a făcut pasul în fața și a reușit să întoarcă meciul în favoarea sa. Pentru prima oară, Siniakova se enervează şi îşi cheamă antrenorul pentru a-i acorda sfaturi, iar acest lucru se vede și pe tabelă, aceasta preluând conducerea cu 4-3. Halep a gestionat mult mai bine finalul manșei și a câștigat trei game-uri consecutive pentru a-și adjudeca setul cu 6-4.

În decisiv, niciuna dintre jucătoare nu a reușit să câștige pe propriul serviciu, în primele cinci game-uri. Siniakova s-a desprins la 4-2, însă Halep a luat trei game-uri la rând și a întors la 5-4. Jucătoarea din Cehia a condus cu 6-5, iar Halep avea nevoie de break pentru a nu părăsi competiția. Românca a avut trei șanse de break, însă le-a irosit pe toate, iar Siniakova a închis meciul cu 7-5.  "Siniakova a jucat foarte bine, nu am mai întâlnit-o până acum în circuit, dar este o jucătoare puternică și care poate pune mari probleme. A lovit mingea foarte bine, a servit bine şi a meritat să se impună. Mie nu mi-a funcționat jocul, nu am simţit bine mingea, dar nu trebuie să găsesc scuze. Ea a reuşit să fie mai puternică pe teren şi de aceea a câştigat. A fost cald, dar nu foarte tare şi eram deja obişnuită cu căldura. Este doar al doilea meci din acest an și am resimțit o oarecare stare de oboseală și nu cred că sunt încă la cel mai înalt nivel al meu. Am avut o pauză de două luni şi este normal să am dificultăţi în a juca meciuri", a declarat Halep.

Katerina Siniakova va juca în faza următoare împotriva Ninei Stojanovic (Serbia, 142 WTA).