Deşi reunirea lotului a fost amânată cu o săptămână faţă de termenul anunţat iniţial, întrucât s-a întârziat rezolvarea unor probleme (negocieri contractuale ale jucătoarelor nou-venite), pregătirea se desfăşoară acum bine cu unul şi două antrenamente zilnic, fiind necesară o readaptare la efort. Campionatul Diviziei A va începe în 18 septembrie.

În ciuda faptului că lotul este extrem de restrâns în momentul de faţă,12 jucătoare, numărul minim cerut de către regulamentul FRH, antrenoarea Doina Ardelean este mulţumită pentru faptul că a reuşit să încheie negocierea cu unele jucătoare bune, consacrate, cu experienţă (trei dintre ele venind din Liga Naţională), care le vor ajuta pe cele tinere să-şi exprime potenţialul la un alt nivel şi vor putea gestiona altfel situaţiile meciurilor strânse. Oradea trebuie să le primească cu demnitate pentru că reprezintă valori care, la rândul lor, din numeroasele oferte pe care le-au avut, au ales să joace pentru oraşul nostru. Pentru că încă nu au fost semnate contractele, conducerea tehnică a echipei nu a dorit să dezvăluie numele acestora. Din componenţa formaţiei de anul trecut, CSU CSM s-a despărţit de opt jucătoare. Locul acestora va trebui completat într-un fel sau altul. „Le mulţumim orădencelor care au răspuns anul trecut chemării noastre de a reclădi echipa de handbal feminin şi care au făcut un efort considerabil: Dana Verzea - căpitanul echipei, Cipriana Petric, Nicoleta Bot, Daniela Bala. Ne pare rău pentru plecarea altor trei jucătoare, Denisa Farkaş, Antonia Pantea şi Denisa Erie. Unul dintre portari, Georgiana Horincar, nu s-a prezentat la pregătiri. Ea se află sub contract, iar clubul şi-a onorat toate obligaţiile faţă de aceasta. Dacă situaţia nu se va clarifica într-un fel sau altul jucătoarea urmează să fie suspendată conform prevederilor regulamentare. Aşteptăm iubitorii sportului, eventualii potenţiali susţinători, să vină alături de noi, de echipă, pentru a putea finaliza un efort promiţător în handbalul feminin. Avem nevoie de încă puţin pentru a putea oferi la rândul nostru calitate şi frumuseţe sportivă”, a declarat Doina Ardelean, antrenoarea echipei.