Arbitrii bihoreni din lotul divizionar precum şi cei care fac parte din programul „Tinere talente” au participat recent la un stagiu de pregătire la Vadu Crişului. Cantonamentul, desfăşurat la Cabana Roua Munţilor, a fost organizat de către Asociaţia „Cavalerii Fluierului”.

Acţiunea a avut drept scop actualizarea cunoştinţelor teoretice a cavalerilor fluierului, dar şi a celor celor tactice. Totodată profesorii de sport Ionuţ Cheregi şi Cristian Gozman au condus antrenamentele fizice. Dintre temele teoretice şi practice puse în discuţie au fost cele referitoare la jucarea mingii cu mâna, ofsaidul, atacurile, oprirea unei situații iminente de înscriere a unui gol, semne și semnale ale arbitrilor asistenți și lucrul în echipă, precum și testări teoretice și video. Aceste şedinţe au fost conduse de către membrii Comisiei Județene de Arbitri: Octavian Șovre, Marius Omuț, Ciprian Danșa, Florin Marcu, Rareș Vidican, Laurențiu Danșa și Ștefan Gallovits. Reuniunea a avut şi un invitat de onoare în persoana lui Istvan Kovacs, unul dintre cei mai bine cotați arbitri români de pe lista FIFA, care le-a vorbit celor prezenţi despre activitatea şi pregătirea meciurilor de la nivelul cel mai înalt. Printre tinerii arbitri prezenţi s-au numărat: George Bronţ, Alexandru Bogdănel, Andrei Bulzan, Andrei Venter, Raul Sturz, Andrei Pirtea, Narcis Lascău, Alex Beleneşi, Bogdan Bărar, Marius Matica, Sergiu Ciarnău, George Urs, Maius Moza, Sergiu Mitra, Adina Popa, Paula Popa, Gyorgy Duma, Cristina Vuşcan şi Adina Moza. „Cred că a fost o acţiune reuşită, în care arbitrii au avut ocazia să participe la un cantonament de pregătire fizică, teoretică şi practică deşfăşurat la cel mai înalt nivel. Apreciez calitatea antrenamentelor fizice concepute şi conduse de către profesorii Ionuţ Cheregi şi Cristian Gozman şi a temelor teoretice şi practice prezentate de către membrii CJA Bihor. De asemenea acest lucru l-a susţinut şi arbitrul FIFA Istvan Kovacs, căruia îi mulţumim că a fost prezent în mijlocul nostru şi că a împărtăşit din experienţa proprie arbitrilor prezenţi”, a declarat Octavian Şovre, preşedintele CJA Bihor. La rândul său, Laurenţiu Danşa a ţinut să le mulţumescă celor care au făcut posibil ca acest stagiu de pregătire să aibă loc. „Ne bucură faptul că Asociaţia Cavalerii Fluierului a reuşit să organizeze acest stagiu de pregătire pentru arbitrii bihoreni din lotul de Tinere talente şi cel divizionar. Pe această cale doresc să mulţumesc gazdei noastre pentru condiţiile deosebite oferite şi în mod special colegului nostru Alexandru Herman, cel care a avut iniţiativa organizării cantonamentului şi pentru sprijinul financiar substanţial pe care a reuşit să îl atragă”, a afirmat preşedintele Asociației Cavalerii Fluierului.