Așa cum era de așteptat, campioana României la baschet masculin nu a avut nicio emoție în a-și adjudeca victoria la Baia Mare, chiar dacă a fost lipsită de aportul lui Sean Barnette, Martin Zeno sau Uros Lucic. CSM CSU a câștigat în Sala „Lascăr Pană” la o diferență de 38 de puncte, scor 54-92 (19-29, 5-21, 11-24, 19-18), meciul contând pentru etapa a 15-a din Liga Națională.

Doar până în minutul trei a existat un echilibru într-un joc în care se întâlneau practic David și Goliat. Apoi, la adăpostul a 39 de puncte diferență, secvența decisivă, în care antrenorul Cristian Achim a oferit minute de joc baschetbaliștilor care au evoluat mai puțin, a fost de „care pe care”. După ce gazdele au deschis meciul cu un coș de trei puncte marcat de Milos Macura (singurul baschetbalist străin) oaspeții au preluat conducerea din minutul patru distanțându-se treptat și constant pe tabela de marcaj. După primele 10 minute ecartul dintre cele două formații era de 10 puncte, iar la jumătatea partidei, după un sfert doi fără cusur în jocul defensiv al CSM CSU, meciul să fie practic jucat la scorul de 24-50. Diferența s-a mărit și mai mult pe parcursul sfertului al treilea fapt ce i-a permis antrenorului campioanei ca pe parcursul secvenței decisive să trimită în teren baschetbaliști precum Petrișor, Nicolescu, Pop sau Tămășdan, care au fost utilizați mai puțin sau deloc cum este cazul celui din urmă care astfel și-a făcut debutul în Liga Națională.

Pasalic, cel mai bun marcator

Cu Barnette, Pașca și Franklin rămași acasă, cu Martin Zeno neutilizat și cu Uros Lucic care a evoluat doar două minute din cauza unei probleme la gamba unui picior, CSM CSU nu a avut nicio emoție în partida de la Baia Mare obținând cel de-al 8-lea succes stagional. La capătul acestui meci s-au evidențiat Muhammed Pasalic, autorul a 21 de puncte, 3 recuperări și 2 pase decisive și Titus Nicoară cu 14 puncte și 10 recuperări. În următoarea etapă, bihorenii vor evolua pe propriul teren sâmbătă, 14 ianuarie, de la ora 17.00, în compania echipei Steaua București. Până atunci, campioana României va juca mâine de la ora 19.00 (Digi Sport) în deplasare cu Khimik Yuzhne, într-un meci contând pentru etapa a 12-a din Liga Campionilor.

CSM CSU Oradea: Mirkovic 12 puncte (2x3 p), Mandache 9 (1), Petrișor, Tămășdan 3, Lucic 2, Nicoară 14, Denison 3, B. Țibîrnă 12, Pasalic 21 (4), Nicolescu 9, Pop 7. Antrenor: Cristian Achim.

Olimpic Baia Mare: Dunca 2, Stoica, Tohatan 4, Macura 16 (2), Ilicov 3 (1), Porumb, L. Țibîrnă 4 (1), Dohi 10, Dumitrescu 8 (2), Movileanu 7 (1). Antrenor: sebastian Man.

Într-un alt joc din etapa a 15-a disputat până la ora redactării acestui articol, U BT Cluj-Napoca a învins în deplasare pe BCM U Pitești cu scorul de 88-82.

Clasament

1. U BT Cluj - 24 puncte (11 victorii -2 înfrângeri)

2. Steaua București - 23 puncte (11-1)

3. BCM U Pitești - 22 puncte (8-6)

4. CSM CSU Oradea - 22 puncte (8-6)

5. CSU Sibiu - 21 puncte (8-5)

6. BC Mureș - 20 puncte (7-6)

-------------------------------------------

7. BC Timișoara - 20 puncte (7-6)

8. Phoenix Galați - 18 puncte (5-8)

--------------------------------------------

9. SCM U Craiova - 17 puncte (4-9)

10. Olimpic Baia Mare - 15 puncte (1-13)

11. Dinamo București - 14 puncte (2-10)