În urma articolelor de presă și a comunicatelor postate pe site-ul oficial al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Bihor apărute în ultima vreme, pentru o corectă informare doresc să aduc la cunoştinţa opiniei publice şi persoanelor angrenate în activitatea fotbalistică următoarele:

Asociaţia Cavalerii Fluierului este o organizație nonprofit, care nu este subordonată nici unei alte organizații sau asociații. Bunurile aflate în gestiunea asociației, nu pot fi transferate în gestiunea unei alte entități, dar pot fi puse la dispoziție. Acest lucru se poate face la cerere, în baza unor contracte sau acorduri de parteneriat, care trebuie făcute direct între organizații, nu prin intermediul unor comunicate.Referitor la site-ul CJA Bihor, vă informez că acesta nu a aparținut Asociației Județene de Fotbal, ci a fost rodul muncii unei echipe care l-a avut în frunte pe colegul nostru Ionuț Sur, cel care s-a ocupat de partea informatică și din care a mai făcut parte Marius Omuț, Ciprian Danșa, Rareș Vidican, Octavian Șovre și subsemnatul. Închiderea acestuia s-a produs datorită încetării relațiilor de colaborare dintre actuala conducere a AJF și echipa care a construit site-ul CJA Bihor, motivul fiind că nu pot funcționa două platforme care conțin aceleași informații în paralel, iar cel oficial este al AJF-ului. Având în vedere unele discuții referitoare la faptul că fosta conducere a CJA Bihor ar vrea să revină în funcție, țin să precizez că aceasta este o dorință a unei părți dintre arbitrii bihoreni, însă fără să împărtășească aceeași opinie cu membrii fostei echipe de la CJA. Așa cum este și normal, considerăm că atunci când se schimbă o conducere, în speță a AJF, aceasta își numește oameni cu care crede că poate realiza programul și obiectivele propuse, având în vedere faptul că responsabilitatea realizării acestora, este exclusiv a lor.  În încheiere, fără a mai atinge și alte puncte destul de sensibile, doresc să transmit conducerii Asociației Județene de Fotbal felicitări pentru reușita din alegeri, mult noroc și spor la muncă în vederea realizării obiectivelor propuse pentru îmbunătățirea activității fotbalistice din județul nostru.

Laurențiu Danșa, preşedintele Asociaţiei Cavalerii Fluierului