Pe harta fotbalistică a Ligii a IV-a a mai apărut şi comuna Gepiu. Echipa locală CSC Dacia a sărbătorit sâmbătă după-amiază câştigarea, în premieră, a campionatului Ligii a V-a, seria a II-a.

Înainte de a petrece, echipa din Gepiu a dispus în ultima etapă de CF Liberty Oradea  cu 4-1 (1-0), prin golurile marcate de D. Cuc, Buştea, Letan, Lakatoş, pentru învinşi punctând D. Trip.

După ultimul fluier al arbitrului Bogdan Guler, jucătorii, antrenorii şi oficialii CSC Dacia Gepiu şi-au primit tricourile, medaliile de campioni  şi trofeul cuvenit câştigătoarei de la Gheorghe Rusu, responsabilul cu Liga a V-a din cadrul AJF Bihor. Rând pe rând au fost premiaţi jucătorii Adrian Barabaş, Sergiu Ciuciu, Răzvan Fărcuța, Delian Cuc, Andrei Agud, Răzvan Țârlea, Adrian Dănuţ Ciocan, Cristian Teșan, Răzvan Pocian, Bogdan Iambor, Gheorghe Rus, Adrian Buștea, Cosmin Letan, Gheorghe Roman, Daniel Briciu, Bogdan Avram, Călin Șerb, Pavel Lakatos, Cristian Ciorba, Adrian Cozac, antrenorii Adrian Iova, Răzvan Berce, vicepreşedintele Florin Berindan (preotul din Gepiu), preşedintele Anamaria Busuioc, asistent medical Gabriela Șandor şi Ioan Purge, primarul comunei Gepiu.

La petrecerea organizată cu prilejul promovării a fost lansat şi imnul echipei, „Ole, ole – ole, ola, Hai Dacia!”, interpretat de solistul Orian Berce (Fulger 2000).

Prestaţia foarte bună din campionat a fost completată şi de un parcurs meritoriu în faza judeţeană a Cupei României, în care care echipa susţinută de Consiliul Local Gepiu şi câţiva sponsori a ajuns până în semifinale.