Comisia de Disciplină a AJF Bihor  a analizat situaţia de la meciul dintre Cetatea Biharia și Biharea Vașcău, în care echipa gazdă a utilizat un jucător care nu era trecut în raportul de arbitraj, iar după pauză a refuzat să mai reia jocul.

 

Minus 3 puncte, amenzi de 1.200 lei şi interdicţie la transferuri

Cetatea Biharia, care l-a utilizat pe Florin Puie pe carnetul de legitimare al lui Boros Istvan, conducea cu 1-0 după primele 45 de minute, printr-un gol marcat chiar de jucătorul care a făcut obiectul contestaţiei celor de la Biharea Vaşcău.

Conform deciziei forului de disciplină, clubul din Biharia va trebui să suporte sancţiuni, dar şi amenzi în valoare de 1.200 de lei! Astfel, partida a fost omologată cu scorul de 3-0 în favoarea echipei din Vașcău, conform T II S IV art. 79/6, iar echipa din Biharia se sancționează cu scăderea a 3 puncte din clasamentul actual și o penalitate de 400 lei, conform aceluiași articol. În schimb, cartonașele galbene primite de jucătorii echipei Biharea Vașcău la acel joc (Lazăr Andrei și Sabău Marius) se anulează conf. T II S IV art. 41/2.2. De asemenea, echipei Cetatea Biharia i se interzice să transfere jucători în calitate de club cesionar pe o perioadă de transferări și o penalitate de 300 lei, conf. T II S IV art. 83/13. Penalizat a fost şi delegatul Orban Jakab (Cetatea Biharia), suspendat pentru 5 jocuri și o amendat cu 500 lei, conf. T II S I art. 59/3.

Celelalte sancţiuni care se regăsesc în buletinul oficial al AJF Bihor din această săptămână:

Liga a 4-a

* Praja Bogdan (CS II Oșorhei), Toth Mark (Unirea Valea lui Mihai) se suspendă pe 1 etapă şi o penalitate de 20 lei, conf. T II S I art. 41/2.1

Copil Cristian (CS Bihorul Beiuș), Chiricheu Bogdan (CSM Olimpia Salonta) se suspendă pe 1 etapă şi o penalitate de 40 lei, conf. T II S I art. 41/2.1

* Juniorii Dordea Sergiu (Crișul Aleșd), Bodan Erik (Viitorul Borș), Muț David (CSC Sânmartin) se suspendă pe 1 etapă şi o penalitate de 10 lei, conf. T II S I art. 41/2.1

* Horvath Adrian (junior, Crișul Aleșd), Nistor Daniel (junior, Crișul Sântandrei) se suspendă pe 1 etapă şi o penalitate de 50 lei, conf. T II S II art. 63/1g.

* Lele Mihai (antrenor juniori, Crișul Aleșd) se suspendă pe 2 etape și o penalitate de 100 lei, conf. T II S I art. 53/1.

* Crișul Aleșd, CS II Oșorhei, Crișul Sântandrei se penalizează cu 75 lei, conf. T II S IV art. 78/a.

* Viitorul Borș (seniori și juniori) se penalizează cu 150 lei, conf. T II S IV art. 78/a

* AS Padișul Bihorul Gurani a fost exclusă din Liga a 4-a (seniori și juniori) din cauza a două neprogramări, conf. T II S IV art. 79/9. Echipa a fost penalizată și cu 1500 lei, conf. aceluiași articol.

 

Liga a V-a

Seria I

* Bradea Rareș (Unirea Bratca) se suspendă pe o lună și o penalitate de 100 de lei conf. T II S I art.53/1.

 

Seria II

* Sârb Emanuel Dănuț (Gloria Căbești), Ușvat Șerban (Unirea Roșia) se suspendă pe 1 etapă şi o penalitate de 20 lei, conf. T II S I art. 41/2.1

* Dume Dan (Vulturul Dobrești) se suspendă pe 1 etapă și o penalitate de 50 de lei conf. T II. S 2 art. 63/1g

* Unirea Roșia se penalizează cu 75 lei, conf. T II S IV art. 78/a.