Cea de-a 21-a ediție a Cupei de Iarnă „Dumitru Ile” la minifotbal a avut loc sâmbătă, 4 februarie, la sala de sport a Colegiului Național „Samuil Vulcan” din Beiuș.

La competiția de sâmbătă au participat cinci echipe, compuse din elevi ai școlilor gimnaziale din Roșia, Budureasa, Căbești, Remetea și Tărcaia. S-a jucat după sistemul „fiecare cu fiecare”, partide de câte 20 de minute, înregistrându-se următoarele rezultate: Tărcaia - Remetea: 0-3; Budureasa - Căbești: 2-0; Remetea - Roșia: 0-0; Căbești - Tărcaia: 3-0; Budureasa - Tărcaia: 1-2; Căbești - Roșia: 0-1; Budureasa - Remetea: 1-0; Roșia - Tărcaia: 0-1; Căbești - Remetea: 3-2 și Budureasa - Roșia: 7-0.

Podiumul competiției a fost ocupat, în ordine, de Şcoala Gimnazială Budureasa, cu 9 puncte, secondată de școlile din Căbești și Tărcaia, cu câte 6 puncte fiecare, departajate de rezultatul direct și de golaveraj.

Organizatorii Cupei de Iarnă „Dumitru Ile” au acordat și câteva premii speciale; titlul de cel mai bun jucător i-a revenit lui Gabriel Lingurar, din Budureasa, iar lui Alexandru Irimie, din Căbești, i-a fost acordat premiul pentru cel mai bun portar al turneului. O diploma de participare a primit Şcoala Gimnazială Remetea, iar trofeul „Fairplay” a fost acordat echipei Şcolii Gimnaziale Roșia.

Concluziile acesti ediții a Cupei de Iarnă „Dumitru Ile” la minifotbal ni le-a prezentat Alin Popa, președintele CS BIHORUL Beiuș, care a precizând că întrecerea este menită, pe de o parte, să-l readucă în atenția tinerilor pe cel mai bun produs al fotbalului beiușean, Dumitru Ile, iar pe de alta, este o formă de selecție, interlocutorul nostru remarcând faptul că unii copii ar putea face parte din lotul clubului de fotbal din Beiuș. Alin Popa a mai anunțat că, în această primăvară, CS BIHORUL Beiuș va mai organiza și alte astfel de întreceri fotbalistice adresate elevilor de gimnaziu, competiții care vor fi dedicate memoriei regretaților oameni de sport beiușeni Traian Ganea, Victor Mihalcea și Adrian David.

Dumitru Ile s-a născut la 18 martie 1959, în localitatea Finiş. A jucat fotbal la CETATEA Finiș, CF BIHORUL Beiuş, OŢELUL Ștei, FC BIHOR Oradea (Divizia A), GLORIA Reşita şi UNIREA Alba Iulia. A evoluat în 139 de partide pe prima scenă a fotbalului românesc, marcând 29 de goluri. S-a retras din activitate în 1989. A antrenat mulţi ani echipele de juniori ale Beiuşului, câștigând, în perioada 1998-2002, de patru ori campionatul județean de fotbal.