Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor consilieri,      

adresez dumneavoastră pentru a vă semnala nedreptatea care s-a făcut Clubului Sportiv “Voinţa” Oradea prin hotărârea acestui Consiliu Local care somează clubul, conducerea şi antrenorii să părăsească sediul şi terenurile de tenis pe care le-au amenajat şi întreţinut timp de 20 de ani, după puterile lor.

 

Nu pot să nu vă spun că în 2008, înainte de turneul de 10.000 dolari, Trofeul Gavella, o educatoare curajoasă din Oradea, doamna Eugenia Drăgoi, jumătatea mea întreagă, a fost de acord să facem un credit de nevoi personale de 10.000 euro pe salariile noastre, ca să putem amenaja patru noi terenuri de tenis. Nu puteam să asistăm neputincioşi la degradarea continuă a unui spaţiu de peste un hectar din centrul municipiului şi l-am transformat cu putere de Sus în cea mai mare bază de tenis din Oradea în 2009, având zece terenuri de tenis, instalaţie de nocturnă, vestiare şi grupuri sanitare. Iar acum, când, în sfârşit, litigiul privind acest teren s-a încheiat, când aveţi posibilitatea să ne ajutaţi, pentru că n-am împovărat bugetul local pentru ca Oradea să aibă o bază sportivă care să poată găzdui turnee de asemenea anvergură, ne daţi afară. Adevărat, sunt cam speriat, mi-am pierdut locul de muncă, dar nu voi cădea în păcatul deznădejdii. Spun în fiecare clipă să se facă voia Domnului în viaţa mea şi asta îmi dă putere. Am citit într-un interviu cu Aspasia Oţel Petrescu că Dumnezeu ne trimite necazurile pentru a ne curăţi de relele ce le-am făcut, iar mai multe fărădelegi şi răutăţi decât mine nimeni nu a făcut. Avocatul pe care l-am rugat să mă înveţe ce să fac în situaţia asta mi-a spus să cerem să fim despăgubiţi pentru că, prin investiţia noastră, noi am adăugat valoare locului acela, am îmbogăţit oraşul cu nouă terenuri de tenis cu instalaţie de nocturnă. Numai nocturna a fost evaluată la 25.000 dolari într-o adresă cu nr. 104451 din 12.11.2003 primită din partea Serviciului Energetic din cadrul Primăriei.

În ultimul timp, am încercat să ne asociem cu firme din Oradea ca să ne ajute să amenajăm clădirile, vestiarele, grupurile sanitare la standarde acceptabile pentru cerinţele actuale şi să putem să îmbunătăţim şi calitatea terenurilor. Am vorbit cu domnul Teszari, care se pare că apreciază ce s-a făcut aici cu modestele noastre posibilităţi. Un antrenor român, Raul Cristescu, care-i pregăteşte pe tenismenii austrieci de 15 ani şi care a participat la turneele noastre doreşte să se întoarcă în România şi să investească 200.000 de euro la clubul nostru. Însă era nevoie, pentru o asociere, de un contract al nostru cu Primăria pe care am nădăjduit mereu că ne veţi chema să-l încheiem. O încurajare am primit şi din partea domnului Radu Şereş, de la SC Plastor Trading SRL, iubitor şi practicant al sportului alb, împreună cu care voiam să punem bazele clubului de tenis Plastor-Voinţa. E destul de trist ce se întâmplă, acum terenurile se degradează pentru că nu sunt pregătite şi întreţinute!

Cu prietenie,

P.S. Aceste cuvinte voiam să le spun în şedinţa Consiliului Local din 30 martie 2017. Dar, chiar înainte de şedinţă, am aflat de la domnul secretar că interpelările trebuie să fie în legătură cu subiectele de pe ordinea de zi.

În altă ordine de idei am primit răspuns la petiţiile adresate autorităţilor centrale ale statului legate de evacuarea clubului de la baza Voinţa. Dacă Administraţia Prezidenţială a trimis memoriul Primăriei Oradea, chiar cea care a dispus măsura evacuării, Guvernul României, prin Secretariatul General, a anunţat că l-a transmis Ministerului Tineretului şi Sportului şi Prefecturii Bihor, solicitând luarea măsurilor legale care se impun.