Federaţia Română de Atletism, o instituţie cu peste 200 de cluburi afiliate, are de la sfârşitul săptămânii trecute un vicepreşedinte orădean. Reputatul antrenor Virgil Preda, cu o experienţă de zeci de ani în acest sport, a primit 106 voturi în cadrul Adunării Generale care a ales noua conducere a FRA.

 

„Succesul aparţine atletismului bihorean, sportului bihorean şi colegilor care mi-au stat alături” au fost primele vorbe rostite de noul vicepreşedinte al FRA. Proaspăt ales în funcţie, Virgil Preda nu îşi propune obiective măreţe, precum construcţia de baze sportive sau stadioane, ci îşi doreşte o schimbare în ceea ce priveşte metodologia după care se munceşte la nivel de antrenori începând de la vârsta junioratului şi până la seniorat. În acest sens el vrea să fie stabilite clar cele patru categorii de antrenori: 1. cei care au personaliatte şi caracter; 2. antrenori cu fler în selecţia de calitate; 3. antrenori cu fler în selecţia de calitate şi care doresc şi pot să-şi continue munca pănă la a face performanţă la seniori; 4. antrenori federali. Tot la nivel de intenţie, Virgil Preda îşi doreşte să fie create nuclee în jurul antrenorilor. „Îmi propun să creăm nuclee în jurul antrenorilor şi după aceea, când sportivii ajung la vârsta senioratului, cele trei părţi, sportiv-antrenor-federaţie, să decidă care este traseul de urmat pe viitor. Îmi doresc ca loturile naţionale să fie create pornind de la aceste nuclee. În acelaşi timp, trebuie să se ţină cont de faptul că există sportivi cu avans biologic care au rezultate bune la vârsta junioratului şi sportivi cu evoluţie bio-psihică lentă, dar care se desăvârşesc la seniorat”, a afirmat Virgil Preda.

 

„Degradarea biologică a copiilor, problemă de siguranţă naţională”

Totodată antrenorul a tras un semnal de alarmă cu privire la degradarea biologică a copiilor din ţara noastră, subiect pe care îl consideră ca fiind o problemă de siguranţă naţională. „În experienţa de 40 de ani în antrenorat am observat evoluţia sportivului român. Legat de acest aspect i-am cerut lui Octavian Belu să încerce să facă un studiu comparativ între profilul bio-psihic al sportivului de dinaintea Revoluţiei din 1989 şi cel de după Revoluţie. Mi-a răspuns că nimeni va face aşa ceva din cauza faptului că regresul este unul evident. De aceea noi avem de învăţat din ceea ce se întâmplă în Polonia şi Ungaria, unde s-au păstrat multe aspecte prezente în sistemul comunist ceea ce a făcut ca aceste două state să se afle printre primele 10 ca număr de medalii obţinute la ultima Olimpiadă. Eu consider că degradarea biologică a copiilor este o problemă de siguranţă naţională şi de aceea conducătorii ţării ar trebui să arate o mai are repsonsabilitate în privinţa acestui aspect” a mai spus cel mai cunoscut antrenor din atletismul bihorean.

 

Funcţie neremunerată, dar onorantă

Pentru Virgil Preda, noua funcţie pe care o va ocupa în cadrul FRA reprezintă confirmarea aprecierii de care se bucură în rândul colegilor din ţară şi care totodată îi oferă prilejul de a da o „palmă morală” tuturor celor care l-au contestat. „Această funcţie reprezintă reuşita unei munci de 40 de ani. Totodată, doresc să-mi exprim recunoştinţa faţă de colegii care, în ciuda cuvintelor mele care au fost dure de multe ori, au considerat că pot reprezenta speranţa de a le fi spus adevărul. Vreau să menţionez că funcţia nu este remunerată, dar este onorantă şi recunosc că mi-am dorit-o pentru că îmi oferă prilejul să le aduc aminte celor care ocupă funcţii efemere şi care m-au contestat de atâtea ori” a mai declarat noul vicepreşedinte al FRA. Onestitatea lui Virgil Preda este demonstrată şi de faptul că antrenorul nu pretinde niciun ban de la cei 60 de copii pe care îi antrenează împreună cu soţia sa, Mariana. „Am 60 de copii la antrenamente. Părinţii lor mi-au oferit bani pentru a-i pregăti, dar am refuzat, deoarece consider că acest lurcu nu m-ar onora”, a conchis Virgil Preda.