Crişana Digitală
Într-un moment de criză fără precedent, în urma celui mai devastator atac terorist pe care Rusia l-a cunoscut în ultimele aproape două decenii, așteptările rușilor erau ca Vladimir Putin să aducă în discuție măsurile imediate, prin care autoritățile de securitate vor riposta împotriva teroriștilor ISIS, mai exact cei din provincia Khorasan, localizați în Afganistan. Acești teroriști și-au declarat demult războiul împotriva Rusiei și, în mod direct, împotriva președintelui rus.
Cetățeanul surmenat
Piedone e peste tot! C-așa-i în tenis, vorba lui Toma. Primarul cu tricou s-a pus în capul listei PUSL pentru Parlamentul European și e candidat la Primăria Generală. Culmea ar fi ca, luându-le pe amândouă, Popescu să le și țină. Numa` așa poate deveni Bucureștiul capitală cu adevărat europeană.
Crişana TV
Casina Română este, fără îndoială, unul dintre edificiile de care se leagă istoria modernă a Beiușului. Inaugurată la 1 iunie 1871, Casina Română a fost „mama tuturor celorlalte instituții, cari s-au creat la Beiuș”, după cum consemna, în 1928, Petru E. Papp, în lucrarea intitulată „Din trecutul Beiușului”.
Intrebarea Zilei
Pentru sprijinirea producătorilor tradiţionali, aţi fi de acord ca supermarketurile să aibă sâmbăta program până la ora 13.00, iar duminica să fie închise?