Crişana Digitală
Cetățeanul surmenat
AUR surclasează tot ce e clasă politică în România. Ai lui Simion au, nu unul, ci doi candidați pentru primăria Bucureștiului! Gușă e dat drept „candidatul paralel”. După „statul paralel”, asta ne mai lipsea!
Contributors
De mai bine de un deceniu, din momentul în care a atentat, pentru prima oară, la integritatea teritorială a Ucrainei, Rusia duce un război a cărui miză este cu mult mai ambiţioasă decât simpla redesenare a graniţelor.
Crişana TV
Peste 379 de hectare de suprafețe din fondul forestier național, din care peste 272 ha regenerări naturale și 107 ha împăduriri și reîmpăduriri, au fost regenerate de Direcția Silvică Bihor, în cadrul „Lunii Plantării Arborilor”, desfășurată între 15 martie și 15 aprilie.
Intrebarea Zilei
Pentru sprijinirea producătorilor tradiţionali, aţi fi de acord ca supermarketurile să aibă sâmbăta program până la ora 13.00, iar duminica să fie închise?