Forumul Democrat German (FDG) - filiala Bihor organizează în fiecare miercuri, la sediul din strada Sulyok Istvan (fostă Vrancei) nr. 23, un concurs de şah pentru veterani. Pentru informaţii şi înscrieri, doritorii se pot adresa ing. Oszaczky Ladislau, miercuri între orele
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Zeci de posturi vacante în instanţele şi parchetele bihorene
Concursurile de ocupare a unor funcţii de conducere sau a unor posturi de execuţie desfăşurate în ultimele luni au dus la completarea considerabilă a schemei de personal din cadrul instanţelor bihorene. Cu toate acestea, zeci de posturi de magistraţi sunt în continuare vac
- 16 Noiembrie 2005
- Citeste
Sărbători de Iarnă luminate
În mai puţin de o lună vom intra oficial în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Primele pregătiri au fost deja demarate, pe principalele artere orădene fiind deja montate câteva ghirlande multicolore. Ca şi în anul precedent, firma căreia i s-a încredinţat
- 16 Noiembrie 2005
- Citeste
"Dezbateri în Agora orădeană despre stabilitatea regională"
Comunitatea academică a Universităţii Agora organizează joi, 17 noiembrie, de la ora 17.00, o manifestare intitulată "Dezbateri în Agora orădeană despre stabilitatea regională". Evenimentul va avea loc la sediul din Piaţa Tineretului nr.8 şi se înscrie în c
- 16 Noiembrie 2005
- Citeste
Seară indiană Hare Krishna, la Teatrul Arcadia
Luni, de la ora 18.00, la Teatrul pentru Copii şi Tineret Arcadia din Oradea, a avut loc seara Hare Krishna organizată de Centrul de Studii Vedice, reprezentanţa Oradea, în colaborare cu Societatea Internaţională pentru Conştiinţa de Krishna. Manifestarea s-a bucurat de o
- 16 Noiembrie 2005
- Citeste
Pe strada Poieniţei, Lucrări de canalizare, efectuate cu jumătăţi de măsură
În urmă cu câteva săptămâni, în cotidianul "Crişana" apărea un articol referitor la modul necorespunzător în care se efectuează lucrările de canalizare pe strada Poieniţei. După trei săptămâni, situaţia este neschimbată. Conducte sc
- 16 Noiembrie 2005
- Citeste
Întreruperi de telefonie la Ambulanţă
Din cauza unor lucrări de reabilitare a reţelei telefonice Romtelecom, mâine, între orele 15.00 şi 17.00, bihorenii nu vor putea apela Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor la numerele 961 şi 411.313. Pentru a benefecia de intervenţie medicală în urgenţele
- 16 Noiembrie 2005
- Citeste
Deszăpezirea, mai scumpă în această iarnă
Autorităţile locale orădene declară că sunt pregătite pentru campania de deszăpezire din această iarnă. Pentru că în acest an au fost realizate plombări în valoare de aproximativ 50 miliarde de lei, Primăria Oradea a decis să nu se mai zgârcească la
- 16 Noiembrie 2005
- Citeste
Peste 800 de solicitări de reconstituire a dreptului de proprietate
Foştii proprietari sau moştenitorii acestora mai au la dispoziţie două săptămâni în care îşi mai pot revendica suprafeţele de teren preluate în mod abuziv de regimul comunist. Până la această dată, la Primăria Oradea au fost înregistrate 850
- 16 Noiembrie 2005
- Citeste
Pietoni accidentaţi pe trecere
Luni, în Oradea, au avut loc două accidente rutiere, ambele produse din cauză că persoanele aflate la volan nu au acordat prioritate de trecere pietonilor aflaţi pe marcajul pietonal. Primul eveniment rutier s-a produs pe strada Dimitrie Cantemir, când N.M., de 40 ani, din Sâ
- 16 Noiembrie 2005
- Citeste


