Stadionul Tineretului din Oradea a găzduit, timp de două zile, Campionatul Internaţional de Dresaj Canin, competiţie la care au luat parte 26 de câini ai Poliţiei de Frontieră Oradea şi patru câini aparţinând Serviciului Poliţiei de
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Modificări în statutul funcţionarilor publici
Guvernul a modificat şi a completat Statutul funcţionarilor publici în privinţa încetării de drept a raporturilor de serviciu, printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată în şedinţa de joi. Spre deosebire de Codul muncii, Statut
- 16 Mai 2005
- Citeste
Facilităţi la plata medicamentelor pentru tineri şi femei
Contravaloarea medicamentelor prescrise pentru tratamentul copiilor în vârstă de până la 18 ani, a tinerilor elevi, ucenici sau studenţi, cu vârstă cuprinsă de la 18 până la 26 ani şi fără venituri din muncă, precum #
- 16 Mai 2005
- Citeste
Stimularea cooperării economice româno-olandeze
Perspective mediului de afaceri bihorean Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor, în colaborare cu organizaţia Netherlands Management Cooperation Program organizează, în data de 18 mai a.c., un seminar a cărui tematică, de mare interes pentru agen#
- 16 Mai 2005
- Citeste
Crăciunescu jr. a fost huiduit
Proverbul "Aşchia nu sare departe de trunchi" nu este valabil şi în cazul arbitrului Teodor Crăciunescu. Fiul actualului preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Ion Crăciunescu, a avut o prestaţie slabă la Oradea, fiind huiduit copios de public
- 16 Mai 2005
- Citeste
Vocea antrenorilor
Conferinţa de presă ce i-a urmat meciului FC Bihor - UTA s-a derulat ca un priveghi la căpătâiul muribundului, fără nici o însufleţire, sec şi rece. Ambii tehnicieni s-au arătat mâhniţi şi destul de zgârciţi î
- 16 Mai 2005
- Citeste
FC Bihor Oradea - UT Arad 2-1 (1-0)
Mai clar decât arată scorul Stadion: Municipal Gazon: bun Spectatori: aproximativ 1.500 Marcatori: Stan `4, Munteanu `65 / Răduţ `90 Remarcaţi: Stan, Munteanu / Fl. Rusu Cartonaşe galbene: Neaga `61 / Aldea `16, Rădoi `44, Miculescu `86 FC Bihor: V&ac
- 16 Mai 2005
- Citeste
Ultimul număr al Revistei "Familia" a văzut lumina tiparului
Cel mai recent număr (aprilie) al Revistei "Familia" a văzut, vineri, lumina tiparului. Prezentăm, în continuare, cititorilor noştri câteva dintre surprizele pregătite de colectivul de redacţie. Prima parte este consacrată lui Adrian Marino, intelec
- 16 Mai 2005
- Citeste
Consturieşte-ţi viitorul
Holcim România, în colaborare cu Corporate Dynamics International, a lansat proiectul cu titlul de mai sus în liceele din Aleşd, Turda şi Câmpulung, adresându-se elevilor din clasele a XI-a. Recent, la Grupul Şcolar "Alexandru Roman" din Aleşd, &
- 16 Mai 2005
- Citeste
Concurs interjudeţean "Floare de Lotus"
Sâmbătă, Palatul Copiilor şi Elevilor din Oradea a fost gazda celei de-a VII-a ediţii a concursului interjudetean ?Floare de Lotus?, la care au participat zeci de copii dornici de a concura şi de a-şi măsura cunoştinţele în diferite domeni
- 16 Mai 2005
- Citeste


