"Francesca" a ajuns la Oradea
Lungmetrajul "Francesca", în regia lui Bobby Păunescu, este prezent, începând de ieri, şi în Oradea, fiind proiectat la cinema Hollywood Multiplex, din Lotus Center, în perioada 16-29 octombrie.
Lansarea va fi marcată de o proiecţie de gală luni, 19 octombrie, de la ora 20.00, la Hollywood Multiplex. Regizorul Bobby Păunescu însoţit de actorii Monica Bîrlădeanu, Dorian Boguţă şi Mihai Dorobanţu vor fi prezenţi la proiecţie şi vor intra în dialog cu cinefilii orădeni. În septembrie, filmul a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Veneţia, fiind selectat în competiţia secţiunii "Orizzonti", unde sunt prezentate cele mai noi tendinţe din cinematografie. "Francesca" a avut premiera naţională la începutul lunii octombrie şi în prezent rulează în cinematografele din Bucureşti, Bacău, Cluj-Napoca, Iaşi, Piteşti şi Timişoara. Filmul a adus în sălile de cinema, în cele două săptămâni de la lansare, peste 9.000 de spectatori. Francesca (Monica Bîrlădeanu) este o tânără educatoare al cărei vis este să plece în Italia. În căutarea unei vieţi mai bune, Francesca este pregătită să înfrunte orice, chiar şi reţinerile apropiaţilor săi. Planul este ca Miţă (Doru Boguţă), iubitul ei, să ajungă şi el în Italia, de îndată ce-şi va încheia micile afaceri de care se ocupă în România. Numai că evenimentele se precipită nefericit, adevăruri dureroase ies la iveală şi priorităţile se schimbă. Din distribuţie, alături de Monica Bîrlădeanu, fac parte: Doru Boguţă, Luminiţa Gheorghiu, Teodor Corban, Doru Ana, Mihai Dorobanţu, Dana Dogaru etc.
Filmările au avut loc în iulie-august 2008, iar post-producţia s-a finalizat în aprilie, anul acesta. Filmul, al cărui buget total a fost de 700.000 euro, este produs de Mandragora Movies şi îi are ca producători pe Cristi Puiu şi Bobby Păunescu. Imaginea filmului este semnată de Andrei Butică, cu care Mandragora Movies a colaborat şi la "Moartea domnului Lăzărescu".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.