Împlinirea a 100 de ani de la instaurarea administraţiei româneşti în judeţul Bihor şi în Oradea va fi marcată printr-un program amplu, desfăşurat pe parcursul a cinci zile, în perioada 16-20 aprilie. Sunt programate ceremoniale la monumente şi troiţe din Borod, Aleşd, Tileagd şi Oradea. Cele mai multe manifestări sunt programta în data de 20 aprilie, la Oradea, când se împlinesc 100 de ani de la eliberarea oraşului.

 

Manifestările vor debuta în data de 16 aprilie 2019, de la ora 12.00, la statuia lui Mihai Viteazul din Piaţa Unirii, va avea loc deschiderea oficială a expoziției stradale „100 de ani de la eliberarea Oradiei. Traian Moșoiu în arhivele familiei. ” (deschisă publicului până în data de 26 mai 2019)

În data de 17 aprilie, de la ora 12.00, la Muzeul Țării Crișurilor, va avea loc deschiderea oficială a expoziției „Arta tranșeelor în România” – Colecționar inginer Dumitru Cristian (deschisă publicului până în data de 30 iunie 2019). În data de 18 aprilie, de la ora 12.00, la Catedrala greco-catolică „Sfântul Nicolae”, va fi dezvelită şi sfinţită statuia lui Iuliu Maniu. În casrul manifestărilor vor fi rostite alocuţiuni şi vor fi depuse coroane, jerbe şi buchete de flori. În aceeaşi zi, de la ora 14.00, la Muzeul Ţării Crişurilor, va avea loc deschiderea oficială a expoziției „Basarabia și Crișana. Perenitatea artei populare în două provincii de la granița României Mari”. De la ora 16.00, la Muzeul Oraşului Oradea (în Cetate), va fi inaugurată expoziția permanentă dedicată Generalului Traian Moșoiu și Primului război mondial şi va fi lansată revista „Identitatea națională”. Tot în data de 18 aprilie, de la ora 17.00, în sala „Traian Moşoiu” a Primăriei Oradea, se va desfăşura conferința omagială „20 Aprilie 1919 - 20 Aprilie 2019. Centenarul eliberării Oradiei de către Armata României”, în cadrul căreia va fi lansat volumul „Istoria județului Bihor”, a prof. univ. dr. Gabriel Moisa.

Programul zilei de 19 aprilie 2019 va debuta la ora 11.30, la Piatra Craiului, cu întâmpinarea oficialităților și organizarea detașamentelor militare, urmate de deplasarea acestora spre localitatea Borod. Aici, la ora 12.00, va avea loc un ceremonial la Troiţa Eroilor, situată în curtea şcolii din localitate. Ceremonialul va cuprinde un Te Deum oficiat de un sobor de preoţi, alocuţiuni, depuneri de coroane şi un scurt program artistic.  

La final, detaşamentele militare şi oficialităţile se vor deplasa spre Aleşd, unde, la ora 14.00, este programat un ceremonial la monumentul din centrul oraşului. Acesta va cuprinde un Te Deum oficiat de un sobor de preoți, alocuţiuni, depuneri de coroane şi un scurt program artistic. La finalul ceremonialului, detaşamentele militare şi oficialităţile se vor deplasa spre Tileagd, unde este programat un alt ceremonial, de această dată la Monumentul Eroilor de lângă clădirea Primăriei. După Te Deum, alocuţiuni şi depuneri de coroane, detaşamentele militare şi oficialităţile se vor deplasa la Oradea.

 

Program spectaculos în Oradea

Împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Oradiei va fi marcată în data de 20 aprilie printr-un program vast, care va debuta la ora 11.00, pe strada Independenţei, cu organizarea și constituirea detașamentului pentru reconstituire istorică, urmată de slujbe de pomenire pentru toți înaintașii acestei țări și o rugăciune pentru întreg neamul românesc la Biserica cu Lună şi la Catedrala „Sfântul Nicolae”. La ora 11.45, pe platoul din faţa Bisericii cu Lună, va avea loc reconstituirea istorică a întâmpinării Generalului Traian Moșoiu de către primarul Rimler Károly. La ora 12.00, vor fi trase clopotele în toate bisericile din Oradea și Bihor. Manifestările vor continua cu deplasarea detașamentelor militare și a oficialităților spre bustul Generalului Traian Moșoiu, unde va avea loc un ceremonial, care va curpinde: o scurtă rugăciune rostită de preotul militar al Garnizoanei Oradea, o alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de către un invitat oficial şi depuneri de coroane. La final, detașamentele militare și oficialitățile se vor întoarce în Piața Unirii unde vor fi dezvelite şi sfinţite statuia episcopului ortodox Roman Ciorogariu şi statuia episcopului greco-catolic Demetriu Radu, de către PS Sofronie Drincec, episcopul Ortodox de Oradea, respectiv de către Preasfințitul Virgil Bercea, episcopul Greco-Catolic de Oradea. Şi aici vor fi rostite alocuţiuni şi vor fi depuse coroane.

La finalul ceremonialului, de la ora 15.00, pe traseul strada Independenței - Piața Unirii – strada Avram Iancu, va avea loc defilarea militară realizată cu personalul și tehnica din dotarea structurilor de apărare, ordine publică și siguranță națională, din Garnizoana Oradea, precum și din alte garnizoane, aprobate de către Ministrul Apărării Naționale.

Defilarea militară se va desfăşura cu personalul şi tehnica din dotarea structurilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Garnizoana Oradea, dar şi invitate din alte zone ale ţării. Aceasta se anunţă a fi spectaculoasă, căci MApN a aprobat ca la Oradea să defileze trei transportoare amfibii blindate (TAB-uri), două instalaţii de aruncătoare proiectile reactive, două tunuri obuziere, două autostaţii Panther, trei autospeciale de comunicaţii, iar deasupra oraşului să zboare - dacă vremea o va permite - patru avioane MIG 21 Lancer şi patru elicoptere IAR 330 Puma Socat. De la ora 16, maşinile şi tehnica militară vor fi expuse timp de două ore în Piaţa Unirii.

La ora 16.30, în Piaţa Unirii, va avea loc un concert de muzică folclorică susținut de către Ansamblul Artistic Profesionist Crișana, iar, în paralel, se va desfăşura o expoziție de tehnică militară din structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională și demonstrații de reconstituire istorico-militară. La ora 19.30 este programată retragerea cu torţe, pe traseul Parcul Traian (Prefectură) – Podul Dacia – Turbogirație – strada Independenței – Piața Unirii (statuie Mihai Viteazul, unde se va intona Imnul de Stat al României) – strada Avram Iancu. La ora 20.00, pe scena din Piaţa Unirii va urca Andra, iar la finalul concertului pe care aceasta îl va susţine, vor avea loc focuri de artificii, care vor încheia manifestările dedicate împlinirii a 100 de ani de la instaurarea administrației românești în județul Bihor și în Oradea.

În ediţiile viitore, CRIŞANA va publica un serial despre intrarea trupelor regale române în Oradea, vizita Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, dar şi un amplu documentar despre războiul româno-ungar şi ocuparea Budapestei. Toate articolele vor fi bogat ilustrate cu fotografii de la evenimentele respective.