A 14-a ediţie a taberei MASH
Cea de-a 14-a ediţie a taberei de vară pentru instruirea în situaţii speciale MASH îşi va deschide porţile în perioada 5-12 august pe platoul Glăvoi din zona Padiş. Peste 200 de persoane şi-au manifestat interesul de a lua parte la această ediţie, însă doar 70 au fost selecţionate.
Proiectul taberei MASH (Medical Adventure School in Holiday), iniţiat în 2001 de câţiva studenţi ai Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, a devenit un reper pentru pregătirea voluntarilor în situaţii speciale şi dezastre. Ineditul programului de pregătire constă în faptul că a reuşit să reunească în parteneriat mai multe instituţii menite să intervină în astfel de situaţii. Astfel, tabăra MASH, organizată de asociaţia SARTISS, se desfăşoară în parteneriat cu mai multe servicii şi organizaţii orădene, Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Oradea, Asociaţia Salvatorilor Montani - Filiala Bihor, Filiala Regională Crişana a Asociaţiei Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România, ASMO, Universitatea Oradea, Consiliul Naţional Român de Resuscitare - Filiala Oradea şi Societatea Română de Cruce Roşie Oradea. Tabăra MASH reprezintă un eveniment de referinţă pentru pregătirea salvatorilor în situaţii speciale. Anul acesta 200 de persoane s-au arătat interesate să ia parte la eveniment, însă doar 70 vor participa, baza de selecţie fiind reprezentată în special de studenţii medicinişti din ţară, dar şi alte categorii, limbajul de instruire fiind unul accesibil. Programul taberei va cuprinde, printre altele, stagii de prim ajutor, traumatologie, intervenţii în caz de dezastre. Dacă Regia de Transport Local Oradea a fost de acord să asigure transportul participanţilor până în Padiş, nu de aceeaşi susţinere s-au putut bucura organizatorii din partea Primăriei Oradea. Este primul an când tabăra nu a primit finanţare de la municipalitatea orădeană şi nici vreun răspuns care să motiveze această decizie. În sprijinul organizatorilor au venit Direcţia Silvică, Lada, Hannah, iar premiile sunt asigurate de două firme din Cluj-Napoca, Discovery, respectiv Inatea.
Felicitari pentru aceasta tabara.Efoarte bine ca se intampla asta cand unii propun sa se inchida Parcul Apuseni.