Vineri, 6 septembrie, Camera de Comerț și Industrie Bihor a primit vizita de curtoazie a Excelenței Sale Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Slovace, Karol Mistrík, însoțit de Miroslav Iabloncsik - consul la Consulatul Onorific al Republicii Slovace din Salonta şi Adrian Miroslav Merka - președintele Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România.

Oaspeții au fost întâmpinați de Ioan Micula, președintele Camerei de Comerț și Industrie Bihor, și Constantin Badea, director general. 

Prezența Excelenței Sale în județul Bihor a fost ocazionată de cea de-a IV-a aniversare a Zilelor Culturii Slovace în Oradea și sărbătorirea zilei naționale a Slovaciei, Oradea fiind cel de-al doilea oraș din România unde se organizează o recepție pentru marcarea acestui eveniment.

Ambasadorul Republicii Slovace şi-a exprimat aprecierea cu privire la felul în care minoritatea slovacă din această parte a țării este integrată în comunitatea locală și a subliniat importanța păstrarii culturii și tradițiilor.

În acest context, s-a discutat și despre măsurile pe care autoritățile trebuie să le ia pentru a diminua fenomenul emigrarii cu care se confruntă România și care a atins în ultimii ani cote îngrijorătoare și a stimula reîntoarcerea forței de muncă în ţară.În cadrul întrevederii, s-a mai discutat și despre posibilele forme de sprijin pentru dezvoltarea relațiilor între oamenii de afaceri din cele două tări și s-a subliniat importanța colaborării dintre Camerele de Comerț, care reprezintă puncte de legătură între agenții economici și pot oferi sprijin pentru identificarea unor parteneri de afaceri. Slovacia dispune și de un consulat onorific la Salonta.

Președintele CCI Bihor, Ioan Micula, a transmis Excelenței Sale disponibilitatea Camerei de Comert și Industrie Bihor pentru colaborare și deschiderea pentru viitoare vizite economice prin care investitorii din cele două ţări să poată să se cunoască și să încheie afaceri.