A suferit arsuri la mâini și picioare încercând să stingă flăcările - Bărbat rănit într-un incendiu
Pompierii militari din cadrul Stației Ștei au intervenit, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată în localitatea Poiana și acordarea primului ajutor calificat proprietarului casei, rănit.
Potrivit mr. Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, pentru gestionarea situației de urgență semnalată prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 15.35, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”, la adresa indicată de apelant au fost mobilizate cu operativitate, trei chipaje de pompieri militari din cadrul Stației Ștei, din care două de stingere și unul de paramedici, fiind alertat totodată și Serviciul Voluntar pentru situații de Urgență Criștioru de Jos. În momentul sosirii forțelor de intervenție la adresa indicată de apelant, flăcările se manifestau generalizat și violent în interiorul unei case compuse dintr-o singură cameră și la o parte din acoperișul comun al locuinței și al unei construcții auxiliare lipită de aceasta. Echipajele de stingere au acționat timp de aproximativ 20 de minute, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, pentru localizarea și lichidarea incendiului, împiedicând extinderea flăcărilor la întregul acoperiș și la anexă. Pompierii militari paramedici au acordat primul ajutor calificat proprietarului locuinței, care, încercând să stingă incendiul înaintea sosirii echipajelor, a suferit arsuri de gradul 1 și 2 la nivelul mâinilor și picioarelor. Victima, în vârstă de 71 de ani, a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, care a transportat-o la spital. Ca urmare a producerii incendiului, au ars mobilier și bunuri din încăpere, două ferestre, o ușă și circa 23 de metri pătrați din acoperișul construit pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. Forțele de intervenție au salvat anexa lipită de locuința afectată de incendiu, circa 27 de metri pătrați acoperiș și bani aflați în interiorul camerei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.