Academicianul Cajal a încetat din viaţă
Academicianul Nicolae Cajal, presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din România, a încetat din viata, ieri după-amiaza, în urma unei afecţiuni digestive mai vechi (neoplasm), la Spitalul Elias din Bucureşti, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse medicale. Potrivit surselor citate, academicianul, în vârstă de 85 de ani, a fost internat la începutul săptămânii trecute şi a încetat din viaţă ieri, în jurul orei 17.00. În mai 2001, academicianul Cajal - printre altele, preşedinte al fundaţiei "Elias" - a fost internat de urgenţă la Spitalul Elias, tot din cauza unei afecţiuni abdominale acute, fiind operat de o echipă mixtă de medici. De o vreme, academicianul venea periodic la spital, pentru controale medicale.
Cajal a fost, printre altele, director al Institutului de Virusologie al Academiei Române din 1967, al cărei membru corespondent era din 1963. În 1990 a fost ales membru titular al Academiei Române. Din 3 februarie 1990 şi până la 2 februarie 1994, a fost vicepreşedinte al Academiei Române, conducând secţia de Ştiinţe Medicale a acestui for din 1994.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.