Dacă admiterea la liceu a fost cu noroc din prima etapă, la profesională mai sunt încă multe locuri neocupate. Din cele 606 locuri, cele mai multe sunt pentru calificări precum confecționer produse textile, comerciant vânzător și electromecanică utilaje și instalații industriale.

 

Aproape o lună mai au la dispoziție elevii care vor să iasă din școală cu o meserie pentru a se înscrie la profesională. Din cele 606 locuri disponibile, cele mai multe, 28, sunt la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” din Beiuș, pentru calificarea confecționer produse textile și la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” Oradea pentru calificarea comerciant-vânzător - 27 de locuri. Un singur loc este la specializarea operator la mașină cu comandă numerică (lb maghiară) la Liceul Tehnologic Agroindustrial „Tamasi Aron” din Borș, mecanic agricol la Liceul Tehnologic Nr.1 Salonta, lucrător hotelier la Liceul Tehnologic „Horea” Marghita și frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” Oradea.

Până la sfârșitul lunii august (31 august), unitățile de învățământ gimnazial vor elibera fișele de înscriere pentru învățământ profesional de stat pentru candidații care nu au participat la etapa I de admitere sau care au participat, dar nu au fost repartizați/admiși la liceu sau învățământul profesional, și care solicită să participe la admiterea în învățământul profesional de stat în etapa a II-a. La solicitarea candidaților care au susținut și au promovat probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, unitățile de învățământ gimnazial eliberează, împreună cu fișa de înscriere, și anexa fișei de înscriere completată cu rezultatul la proba sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă.

 

Pe 6 septembrie se vor afișa rezultatele

Între 29 și 31 august, ora 15.00, are loc înscrierea elevilor la unitățile de învățământ profesional la care au rămas locuri libere în urma etapei I de admitere și care organizează sesiune de preselecție pe baza fișelor de înscriere în învățământul profesional de stat. Pe 31 august, până la ora 17.00, va avea loc afișarea la sediul unității de învățământ a listei candidaților înscriși la învățământul profesional de stat și a graficului de desfășurare a probei de preselecție sau a probei suplimentare de admitere, după caz. Pe 1 septembrie se derulează probele de preselecție, acolo unde s-a decis derularea unor astfel de probe, iar pe 4 septembrie - ridicarea, de către candidații respinși la preselecție, a fișelor de înscriere la învățământul profesional de stat de la unitatea de învățământ care a organizat sesiunea de preselecție. În 4-5 septembrie are loc înscrierea elevilor la unitățile de învățământ profesional la care au rămas locuri libere în urma etapei I de admitere și care nu organizează sesiune de preselecție pe baza fișelor de înscriere în învățământul profesional de stat plus actualizarea și afișarea, la sediul unităților de învățământ care au ofertă pentru învățământul profesional de stat a listei candidaților înscriși la învățământul profesional de stat. Vor fi afișate și informațiile privind data, locul de desfășurare, ora, acte necesare de identitate a candidaților (plus alte detalii organizatorice) privind organizarea probei suplimentare de admitere la unitățile de învățământ profesional și a calificărilor la care numărul de candidați înscriși este mai mare decât numărul locurilor oferite. Proba suplimentară se va desfășura pe 6 septembrie, zi în care va avea loc afișarea la sediul unităților de învățământ profesional a listelor cu candidații admiși și a celor respinși la învățământul profesional de stat.