AJPIS Bihor - Finanțarea unor cheltuieli de investiții
În perioada 20 august – 18 septembrie, a avut loc înregistrarea solicitărilor de finanţare a unor cheltuieli de investiţii şi reparaţii capitale pentru centrele de zi şi rezidenţiale din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bihor informează că, în perioada 20 august – 18 septembrie, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 2.765/2012, a avut loc înregistrarea solicitărilor de finanţare a unor cheltuieli de investiţii şi reparaţii capitale pentru centrele de zi şi rezidenţiale din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, depuse de persoanele fizice sau persoanele juridice, furnizori de servicii sociale.
Procedura de evaluare a solicitărilor şi de selecţionare a beneficiarilor se realizează în trei etape: evaluarea şi selecţionarea iniţială, evaluarea de teren, realizate de către AJPIS și evaluarea şi selecţionarea suplimentară care se va realiza la nivelul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
„Au fost depuse în total zece cereri din care, după parcurgerea primelor două etape, au îndeplinit condițiile de eligibilitate șase cereri (una depusă de o entitate publică și cinci depuse de entități private). Au fost depuse două cereri pentru lucrări de construcții și patru cereri pentru dotări”, anunță Gabriela Iova, directorul executiv AJPIS Bihor.
Potrivit acesteia, din totalul sumei de 30.211.987,72 lei, solicitată inițial pentru cele zece cereri, a fost aprobată suma de 28.057.947,75 lei pentru decontarea cheltuielilor de investiţii şi reparaţii capitale.
După parcurgerea etapei de evaluare şi selecţionare suplimentară, care se va realiza la nivelul MMSS, conducerea AJPIS Bihor, în calitate de reprezentant al MMSS, ca autoritate contactantă, împreună cu reprezentanții centrelor în calitate de contractor, vor încheia contractele de finanţare nerambursabilă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.