Al patrulea primar inculpat - Municipiul Beiuş adună un trist record în administraţia publică
Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Beiuș, programată pentru 31 octombrie, a apărut, luni, un nou punct, și anume „Adresa din data de 17.10.2018 emisă în Dosarul nr. 1278/P/2016 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș”, aceasta fiind înregistrată la Primăria Beiuș cu numărul 11.300 din 29 octombrie 2018.
Textul sec al adresei îi va face să înghită în... sec pe toți cei care au sperat că odată cu alegerea liberalului Petru Mlendea-Căluș se va sparge ghinionul binșenilor și aceștia vor avea, în sfârșit, după trei foști edili penali, unul care să nu bată drumul parchetelor și tribunalelor.
„În conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, vă facem cunoscut că prin rechizitoriul nr. 1278/P/2016 din data de 17.10.2018 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Mlendea-Căluș Petru, primar al municipiului Beiuș, pentru săvârșirea infracțiunilor de: delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 295 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 35 al. 1 C.p., fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 321 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 35 al. 1 C.p. și instigare la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 47 C.p. raportat la art. 321 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 35 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 38 C.p.”. Acesta este textul adresei care pune pe jar comunitatea locală beiușeană și, probabil, pe foștii colegi, de la Edilul, ai lui Mlendea-Căluș.
Fac o gramada de magari si nu lasa sa vina firme pt locuri de munca frumos din partra lor
La puscarie Si cu el Si cu viceprimarul Daescu cate a first un milion de euro de la stat pt protejarea liliecilor. Hotii pa puscarie