Guvernul a aprobat în ședința de marți două Hotărâri de Guvern cu caracter electoral pentru organizarea alegerilor prezidențiale și locale parțiale. În Bihor, alegătorii se vor prezenta la vot pentru alegerea unui nou preşedinte al Consiliului Judeţean.

 

Pentru alegerile prezidențiale, „perioada electorală va începe în 18 februarie 2025, cu aducerea la cunoștința publică a datei la care se va efectua tragerea la sorți a celor cinci judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție care vor face parte din Biroul Electoral Central. De asemenea, desemnarea celor cinci judecători se va face până pe 20 februarie 2025”, a declarat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

BEC se va constitui până la data limită de 22 februarie.

Termenul pentru depunerea candidaturilor la BEC va fi 15 martie 2025, ora 24.00. Campania electorală va începe la 4 aprilie și se va încheia în 3 mai 2025, la ora 7.00.

Votul pe teritoriul României va avea loc în 4 mai va începe la ora 7.00 și se va încheia la ora 21.00, dar se poate prelungi dacă alegătorii se află la rând sau în sediul secției, până la ora 23.59.

Votul în străinătate se va desfășura în 2 și 3 mai, de la ora locală 7.00 la ora locală 21.00, iar în 4 mai de la ora locală 7.00 până la ora locală 21.00, dacă ora locală din străinătate nu depășește ora 21.00 a României.

Un eventual al doilea tur de scrutin va avea loc în 18 mai în țară și timp de trei zile în străinătate.

 

În Bihor, candidaturile se depun din 9 aprilie

Vor avea loc în 4 mai și alegeri locale parțiale în 17 circumscripții electorale și pentru președinția Consiliului Județean Bihor. Depunerea candidaturilor pentru funcția de primar va începe în 8 aprilie, iar în 9 aprilie va începe depunerea candidaturilor la șefia CJ Bihor.

Campania electorală va începe cu 15 zile înaintea alegerilor, în 19 aprilie.

Pe lângă alegerile de la CJ Bihor, se vor mai alege primarii din municipiul Zalău (Sălaj), orașul Bușteni (Prahova), orașul Ulmeni (Maramureș), orașul Oțelul Roșu și comuna Lăpușnicel (Caraș-Severin), comunele Căpești și Rieni (Bihor), comunele Avrameni și Coșula (Botoșani), comuna Valea Ierii (Cluj), comuna Limanu (Constanța), comuna Gura Ocniței (Dâmbovița), comuna Buturugeni (Giurgiu), comuna Heleșteni (Iași), comunele Iancu Jianu și Mihăileni (Olt) și comuna Drăgănești Vlașca (Teleorman).