Ambasadorul Franței în România, întâlniri cu autorităţile şi studenţii - Prima vizită în Oradea
Ambasadorul Franței în România, Laurence Auer, a vizitat joi, 16 iunie, Primăria Oradea, unde s-a întâlnit cu primarul Florin Birta, prefectul Dumitru Țiplea, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal, și deputatul Rozalia Biro, președinta Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților. De asemenea, a vizitat Universitatea din Oradea.
Întâlnirea din Primărie a oferit participanților prilejul de a discuta cu privire la importanța unei colaborări între partea română și cea franceză, iar primarul Florin Birta a vorbit despre ritmul accelerat de dezvoltare al orașului, posibil cu ajutorul banilor europeni.
„Trebuie să recunoaștem că fără fonduri europene nu am fi reușit să dezvoltăm orașul la un asemenea nivel. Au fost investite, în ultimii ani, peste 600 de milioane de euro în infrastructură, mobilitate urbană, sănătate, transport ș.a. și s-a pus accent pe partea economică, astfel că au fost realizate patru parcuri industriale, care ocupă o suprafață totală de aproximativ 250 de hectare, în cadrul cărora au fost create peste 10.000 de locuri de muncă. Noi, ca administrație publică locală, avem o colaborare foarte bună cu Camera Franceză de Comerț și Industrie în România și, de asemenea, ne înfrățim cu un mic oraș din Franța – Ceyrat, după numele căruia am denumit și o stradă din oraș. Ne dorim ca în viitor să deschidem un centru româno-francez la Oradea, iar o posibilă locație pentru acesta ar putea fi Palatul Episcopal Greco-Catolic, care va fi complet restaurat și în interior, în următorii doi ani”, a precizat Birta.
S-a pus accentul, de asemenea, pe proiectele de dezvoltare a județului, vicepreședintele CJ Călin Gal menționând că se are în vedere o infrastructură rutieră modernizată, care ar duce și la creștere economică. În același context, el a precizat că, în Bihor, prind deja contur 5 parcuri industriale, care ar putea reține forța de muncă în zonele respective.
Prefectul Dumitru Țiplea a punctat cele două mari proiecte de infrastructură care privesc Oradea și Bihorul, respectiv drumul expres Oradea-Arad şi modernizarea căii ferate dintre Cluj-Napoca și Episcopia Bihor. Țiplea a menționat și faptul că autoritățile județene vor ca Bihorul să devină cel mai curat județ din România.
Ambasadorul Franței în România și-a manifestat dorința de a intermedia o legătură între companiile din țara pe care o reprezintă cu autoritățile locale, în vederea unor colaborări viitoare pe diferite proiecte.
„Este pentru prima dată când mă aflu la Oradea, dar la București am auzit numai lucruri bune despre orașul d-voastră, care reprezintă un model în ceea ce privește modul în care reușiți să puneți în valoare clădirile istorice. Ceea ce ne dorim este să aducem investitori francezi în Oradea, pentru a afla oportunitățile pe care le au de a-și dezvolta afaceri aici. De asemenea, ne dorim să înlesnim colaborări viitoare cu oameni pregătiți, care ar putea să contribuie cu know-how-ul lor la proiectele pe care le aveți în plan. Foarte important este să avem o colaborare bună și cu Universitatea de aici, ai cărei absolvenți ar putea să fie angajații de mâine ai celor care vor să investească la Oradea”, a precizat Excelența Sa Laurence Auer.
Oficialul a adus în discuție și aderarea României la Spațiul Schengen, precizând că se fac eforturi uriașe de susținere a țării noastre.
La Universitatea din Oradea
Excelența Sa, Laurence Auer, ambasadoarea Franței la București, a fost, de asemenea, oaspetele Universității din Oradea. În cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu reprezentanții Consiliului de Administrație al Universității din Oradea, Laurence Auer s-a oferit să medieze în favoarea dezvoltării relațiilor universității cu instituții academice din țara Excelenței Sale.
După o scurtă plimbare prin campusul central al universității, ambasadoarea Franței în România le-a vorbit studenților și profesorilor orădeni „Despre viitorul Europei”. Cu acest prilej, sala de conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea s-a umplut de cei veniți să asiste la o nouă manifestare din seria „Ora ambasadorului”. Prorectorul Universității din Oradea, conf. univ. dr. habil. Sorin Borza i-a mulțumit reprezentantei Franței în țara noastră pentru că a sacrificat din timpul ei în vederea acestei întâlniri cu studenții și profesorii.
În discursul său, ambasadoarea a făcut repetate trimiteri la rolul tineri generații în ceea ce privește viitorul Europei. Laurence Auer a subliniat că, în cursul actualului mandat al țării sale la Președinția Consiliului Uniunii Europene, Franța a insistat mult pe discuțiile menite să contureze viitorul UE. „Pe durata mandatului ei, țara mea a avut o poziție aparte, nu aceea de a servi interesele Franței, ci pentru a servi, mai întâi, interesele Uniunii Europene”, a spus Excelența Sa. În contextul vizitei președintelui Emmanuel Macron în România, Laurence Auer a afirmat că prezența contingentului militar francez în țara noastră este menită să întărească granițele Europei, fiind totodată și „un gest de prietenie față de un vechi aliat”. La final, ambasadoarea Franței în România și-a declarat încrederea în viitorul Uniunii Europene și speranța că tinerii de pe continent sunt viitorul acesteia. După ce a răspuns mai multor întrebări din partea audienței, Excelența Sa, a semnat în Cartea de Onoare a Universității din Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.