E.S. Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, s-a aflat ieri, în municipiul de pe Crișul Repede, la invitația Comunității Evreiești din Oradea, prilej cu care a vizitat Sinagoga Aachvas Rein, de pe strada Primăriei, transformată, recent, în Muzeu al Istoriei Evreilor din Oradea.

Oficialul american a fost întâmpinat de Felix Koppelmann, președintele Comunității Evreiești din Oradea, de primarul Ilie Bolojan, de Pásztor Sándor, preşedintele Consiliului Județean Bihor, și de Angela Lupșea, directorul Muzeului Orașului Oradea.

Pentru început, prim-rabinul de Oradea, Rav. Shraya Kav, a rostit o scurtă rugăciune pentru pomenirea şi liniştea sufletească a evreilor deportați din Oradea şi Bihor, dar și în memoria celor au construit ultima sinagogă din România. 

Primul care a luat cuvântul a fost Felix Koppelmann, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Oradea, care a relatat traseul reînvierii sinagogii - prima dată printr-o contribuţie financiară a Ambasadei SUA la Bucureşti, şi apoi prin intervenţia Primăriei Oradea, care a alocat de la bugetul local sumele necesare finalizării lucrărilor.

În continuare, a luat cuvântul primarul Ilie Bolojan, care a făcut o scurtă trecere în revistă a etapelor parcurse până în prezent pentru restaurarea sinagogii, după care a anunțat intenția municipalității de pietonalizare a zonei și transformarea acesteia într-o piață pietonală, care se va numi „Piața Concordiei”. Aceasta va fi delimitată de Sinagoga Aachvas Rein, Biserica reformată Orașul Nou și Biserica ortodoxă Buna Vestire, trei locașuri de cult ce punctează diversitatea confesională a orașului de pe Crișul Repede.

„La finalul proiectului, toate contribuțiile vor fi marcate printr-o placă, în piață. Oriunde vor fi ambasadorii SUA care au servit și în România, dorim să îi invităm să participe la inaugurarea pieței. Prin urmare, veți primi încă o invitație, peste un an și jumătate”, a fost invitația adresată ambasadorului de Bolojan. 

Lucrările de conservare şi restaurare a Sinagogii Ortodoxe au constat în reparaţii la învelitoare, tencuieli interioare şi exterioare, înlocuirea pardoselilor, realizarea la parterul imobilului a încălzirii în pardoseală, precum şi salvarea, pe alocuri, a mozaicului iniţial. Constructorii au continuat practic lucrările anterioare, efectuate prin proiectul finanţat de Ambasada SUA. 

E.S. Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, a subliniat, în discursul său, că una dintre coordonatele mandatului său a fost sprijinirea culturii şi a eforturilor de recuperare a istoriei. „Felicit administraţia acestui oraş, pentru munca extraordinară pe care a făcut-o pentru restaurarea centrului oraşului şi nu numai. A făcut o treabă extraordinară, Oradea fiind, cu siguranţă, unul dintre cele mai frumoase oraşe din România", a punctat diplomatul. 

La eveniment a fost prezentă și Angela Lupșea, cea care s-a ocupat personal de amenajarea acestui Muzeu al istoriei evreilor din Oradea și Bihor.

Muzeul cuprinde la parter panouri informative şi obiecte legate de viaţa comunităţii evreieşti din zona noastră, unele dintre ele vechi de peste 400 de ani, vizitatorul având astfel ocazia să cunoască viața evreilor orădeni în vremea de maximă înflorire a comunității evreiești.

La etaj, a fost amenajată o expoziţie permanentă în memoria orădenilor care şi-au pierdut viaţa în timpul Holocaustului, vizitatorul putând vedea în imagini infernul care a dus la decimarea unei populații de peste 30.000 de persoane, prin deportarea și exterminarea în lagăre.

Construită în perioada interbelică, Sinagoga Ortodoxă a fost abandonată după cel de-Al Doilea Război Mondial. Prin solicitările Comunităţii evreilor, Ambasada SUA a alocat pentru reabilitarea ei suma de circa 130.000 de dolari, din care s-au demarat lucrările prevăzute iniţial, de consolidare. Din anul 2014, Comunitatea evreilor a cerut Primăriei Oradea să preia imobilul, prin Direcţia Patrimoniu, acesta fiind luat în administrare de către municipalitate şi continuate lucrările de reabilitare.